Serviciul Federal de Securitate al Rusiei a declarat sâmbătă că a reţinut un bărbat rus care planificase ceea ce a numit un atac terorist în numele Ucrainei la un nod feroviar transsiberian din Ural, în regiunea munţilor Sverdlovsk, potrivit TASS.
TASS a citat FSB spunând că bărbatul a fost recrutat de serviciile de informaţii ale Kievului în oraşul ucrainean Lvov şi trimis în Rusia.
Agenţia a spus că bărbatul a recunoscut acuzaţiile şi a cooperat cu ancheta.
În ultimele luni, Ucraina a intensificat atacurile asupra ţintelor economice din interiorul Rusiei, folosind drone cu rază lungă de acţiune pentru a lovi o serie de rafinării de petrol din partea de vest a ţării.
Kievul a declarat anterior că vizează calea ferată transsiberiană, o rută cheie pentru transportul rusesc de marfă care traversează ţara.