Un bărbat de 32 de ani care a luat o armă de la un al doilea bărbat și l-a împușcat în cap în timpul unei altercații într-un metrou din SUA pare să fi acționat în legitimă apărare și nu va fi acuzat penal deocamdată a declarat vineri procurorul de caz.
Impușcătura, care a urmat unei confruntări înspăimântătoare, haotice, într-un vagon de metrou aglomerat în timpul serii, l-a lăsat pe cel de-al doilea bărbat, Dajuan Robinson, în vârstă de 36 de ani, în stare critică, scrie New York Times.
Oren Yaniv, un purtător de cuvânt al procurorului Eric Gonzalez, a descris împușcătura ca fiind „șocantă și profund supărătoare”.
„Ancheta asupra acestui incident tragic este în desfășurare”, a spus domnul Yaniv într-o declarație, „dar, în această etapă, dovezile de autoapărare ne împiedică să depunem acuzații penale împotriva trăgatorului”.
În timpul altercaţiei, bărbatul în vârstă de 32 de ani i-a furat arma şi şi-a împuşcat adversarul în cap.
Scena a fost filmată cu smartphone-ul de mai mulţi pasageri panicaţi.
În înregistrări apar pasageri care se culcă pe jos, în rama de metrou, de frică, în timp ce poliţia încearcă să intervină.
După sosirea ramei în staţia Hoyt-Schermerhorn, poliţiştii intervin, iar bărbatul rănit a fost transportat la spital, unde a murit din cauza rănilor grave pe care le-a suferit
Săptămâna trecută, guvernatoarea democrată a statului New York Kathy Hochul anunţa că vrea să desfăşoare 750 de membri ai Gărzii Naţionale în vederea securizării metroului din oraş, folosit zilnic de milioane de locuitori şi turişti, după o serie de incidente violente care au marcat megalopolisul.
Militarii din Gardă se alătură trupelor Poliţiei din New York (NYPD), foarte vizibile pe peroane şi pe culoare la metrou, o iniţiativă luată după preluarea funcţiei, la începutul lui 2022, de către primarul oraşului, democratul Eric Adams, un fost poliţist.