Discutând despre aderarea Finlandei la NATO, Putin a părut să respingă importanţa acesteia, dar a promis că va trimite trupe la graniţă.

„Acesta este un pas absolut lipsit de sens din punctul de vedere al asigurării propriilor interese naţionale”, a spus preşedintele rus.

„Nu am avut trupe acolo [la graniţa finlandeză], acum vor fi acolo. Nu existau sisteme de distrugere acolo, acum vor apărea”.

Graniţa între Rusia şi Finlanda este un punct fierbinte de luni de zile. Finlanda a închis majoritatea punctelor de trecere după ce un număr mare de migranţi din Orientul Mijlociu, ce se presupune că au fost aduşi de Moscova ca parte a unui război hibrid, au încercat să treacă în ţara membră UE şi NATO.

Putin, vorbind cu doar câteva zile înainte de alegerile din 15-17 martie, care îi vor oferi încă şase ani la putere, a avertizat miercuri Occidentul că Rusia este pregătită din punct de vedere tehnic pentru un război nuclear şi că, dacă SUA ar trimite trupe în Ucraina, acest lucru ar fi considerat o escaladare semnificativă a războiului.

„Din punct de vedere tehnico-militar, suntem, bineînţeles, pregătiţi”, a declarat Putin, în vârstă de 71 de ani, la televiziunea Rossiya-1 şi la agenţia de presă RIA, ca răspuns la o întrebare dacă ţara este într-adevăr pregătită pentru un război nuclear.

Putin a declarat că SUA au înţeles că, dacă ar desfăşura trupe americane pe teritoriul rusesc – sau în Ucraina – Rusia ar trata această mişcare ca pe o intervenţie.

ULTIMELE ȘTIRI

Joe Biden și Donald Trump au obținut nominalizările prezidențiale ale partidelor lor

Ucraina a lovit clădirea serviciilor secrete ruse (FSB). Zeci de drone au atacat obiective militare ruse peste graniţă

Analiză. Care sunt şansele ca efervescenţa din jurul Bitcoin să continue

Meteo. Ploi semnificative în ţară şi ninsori la munte, până vineri dimineaţa

Vezi mai multe articole din categoria externe