Săptămâna viitoare vor începe noi sesiuni ale programelor Rabla Plus și Rabla Clasic, anunță autoritățile de la mediu.
Începând de marți, 19 martie, de la ora 10, cei interesați se pot înscrie pentru cumpărarea unei mașini cu ajutor de la stat.
Anul acesta există un buget record pentru cei care vor să își cumpere mașini electrice – un miliard de lei.
Dar valoarea unui tichet va fi înjumătățită – cel mult 25.500 de lei pentru o mașină electrică.
De asemenea, vehiculul electric cumpărat prin programul statului nu trebuie să depășească 70 de mii de euro.
Mai multe detalii despre programele Rabla Plus și Rabla Clasic 2024 puteți citi aici.
În cazul mașinilor cu combustie internă, voucherul va fi de 7 mii de lei pentru o mașină veche casată și 10 mii de lei pentru două.