Trebuia să fie imaginea care să liniştească un public curios şi să atenueze zvonurile online despre starea de sănătate a Prinţesei de Wales. Nu s-a întâmplat chiar aşa.
În schimb, acum, fiecare detaliu al fotografiei pe care Catherine şi Prinţul William au publicat-o cu ocazia Zilei Mamei este analizat cu atenţie, scrie Daniela Relph, corespondentul regal al BBC.
Lipsesc părţi din încheietura mâinii şi din mâneca cardiganului prinţesei Charlotte? Mâinile prinţului Louis arată bine? E firesc ca acel copac din fundal să aibă la mijlocul lunii martie frunzele pe care le are?
Fotografia cu prinţesa Catherine şi copiii, care a fost publicată cu intenţia de a pune capăt întrebărilor despre motivul pentru care Kate nu a mai fost în atenţia publicului, nu a făcut aşa ceva. Iar limbajul agenţiilor de ştiri, care au retras imaginea, a contribuit la dramatism.
Patru agenţii internaţionale de fotografie au retras poza cu Prinţesa de Wales şi copiii săi, din cauza îngrijorărilor că ar fi fost „manipulată”.
Imaginea, realizată de prinţul William pentru Ziua Mamei, a fost prima cu Catherine publicată de Palatul Kensington de la operaţia sa din ianuarie. Dar Getty Images, AFP, Reuters şi Associated Press au retras fotografia – observând o „inconsecvenţă în alinierea mâinii stângi a prinţesei Charlotte”.
Palatul Kensington a refuzat deocadamtă să comenteze.
Fotografia o arată pe prinţesă stând jos, înconjurată de Prinţesa Charlotte, Prinţul Louis şi Prinţul George, acesta din urmă înfăşurându-şi braţele în jurul gâtului mamei. Imaginea a fost postată pe conturile sociale ale Prinţului şi Prinţesei de Wales, cu un mesaj din partea lui Catherine care spunea: „Vă mulţumim pentru urările dvs. amabile şi sprijinul continuu din ultimele două luni. Vă doresc tuturor o Zi a Mamei fericită”.
Reuters a emis ulterior un „kill notice” prin care le spunea clienţilor săi să nu publice imaginea. Associated Press (AP) a trimis un e-mail „photo kill” în care acuză sursa fotografiei de „manipulare” a imaginii.
BBC a publicat prima dată imaginea duminică, la ora 09:00. Versiunea integrală a fotografiei este acum supusă unei examinări mai atente, în urma notificărilor de retragere din partea agenţiilor de ştiri.
Imaginea a fost distribuită, de asemenea, tuturor reprezentanţilor presei din Marea Britanie prin intermediul agenţiei PA Media. Este o practică obişnuită atunci când nu instituţiile media însele filmează evenimentul sau fac fotografia.
Cine fotografiază familia regală?
Dar, se pune întrebarea, având în vedere că este vorba despre Familia Regală şi de o fotografie care ar fi văzută de sute de milioane de oameni din întreaga lume, de ce nu a fost un fotograf profesionist în spatele camerei?
Evenimentele regale private sunt adesea acoperite de un singur fotograf invitat, fie că este vorba de un fotograf de portret respectat sau de un membru al presei naţionale care trebuie apoi să distribuie fotografia către toate instituţiile mass-media.
Cu toate acestea, pe măsură ce Prinţesa de Wales se recuperează în urma unei intervenţii chirurgicale, grupul de persoane din jurul ei este limitat la prieteni apropiaţi şi la familie. Aceasta a însemnat că nu a fost adus niciun fotograf oficial. În schimb, prinţul William a fost cel care a fotografiat-o pe soţia sa şi pe cei trei copii.
Dar acesta este, de asemenea, modul obişnuit de operare al acestui cuplu regal. Catherine, care este o fotografă pasionată, a făcut poze cu copiii ei pentru a le marca zilele de naştere, inclusiv pe cea a Prinţesei Charlotte în mai anul trecut, pe cea a Prinţului George în iulie 2022 şi pe cea a Prinţului Louis pe o plajă din Norfolk în aprilie 2022.
S-a revenit la vechea tradiţie a fotografului profesionist anul trecut pentru cea de-a 10-a aniversare a prinţului George, în iulie, şi pentru prinţul Louis, în aprilie, când fotografiile lor au fost făcute de fotograful de portrete Millie Pilkington.
Oricum, înainte ca fotografia cu familia a prinţului William să fie postată online, aceasta ar fi trecut prin echipa de social media de la Palatul Kensington, care gestionează conturile online ale prinţului şi prinţesei de Wales. Este foarte posibil să se fi făcut o editare a fotografiei originale, ceea ce a dus acum la discrepanţele din aspectul acesteia.
Implicaţia aici nu este că întreaga fotografie este un fals sau că Prinţesa de Wales este mai bolnavă decât apare în imagine. Acest lucru pare puţin probabil şi ar fi o strategie foarte riscantă din partea echipei de la Palatul Kensington. Prin publicarea fotografiei, ei încearcă să reducă speculaţiile şi bârfele, nu să le accelereze, scrie BBC.
În acest stadiu, explicaţia cea mai probabilă este că o editare prea zeloasă a fotografiei pentru a o pregăti pentru publicare a pus de fapt la îndoială autenticitatea acesteia, potrivit BBC.