Strigăt de ajutor pentru o cățelușă nevăzătoare, salvată de pe stradă de un șofer. Înfometată și rănită, biata ființă e tratată acum de veterinari. O asociație din Iași speră să îi găsească o nouă casă.
Bietul animal a fost găsit de binefăcătorul său pe mijlocul unei șosele din Vaslui.
Romeo Pavel: „Lipsit de energie, abia pășea, se chinuia să facă câțiva pași acolo. L-am luat imediat și l-am pus în mașină. Dacă mai treceau mașinile pe acolo, l-ar fi călcat, pentru că era foarte dezorientat nu știa, nu avea reacție, ca să se ferească.”
Bărbatul a aflat apoi că puiul – lovit în zona capului – era de fapt orb. A apelat la o asociație pentru protecția animalelor, care-l tratează acum la Iaşi.
Dr. Ema Cecilia Stratulat, medic veterinar: „A ajuns într-o stare deplorabilă. Nu-și putea menține echilibrul absolut deloc. Este într-o stadiu de rahitism sever. A fost abandonată cel mai sigur din curtea unui om. Noi credem că a fost bătută și în urma loviturilor și-a pierdut vederea”.
Starea puiului de câine a început să se îmbunătățescă treptat. Este ajutat în fiecare zi, inclusiv cu încurajări și afecțiune, de care, spun medicii, are multă nevoie, pe lângă tratament.
Cei de la asociaţia „Save Our Paws” speră ca un om cu suflet mare să adopte cățelușa și să-i ofere un adăpost. Specialiștii spun că, deși nu poate vedea, are capacități uimitoare de adaptare.
Dr Adrian Stratulat, medic veterinar: „Își face o hartă virtuală în mintea lui, știe unde sunt toate obiectele din casă, din curte. Și după ce învață, se plimbă, merge, chiar aleargă, fără să se lovească de ele.”
Cine dorește să ofere ajutor, o poate face luând legătura cu asociația „Save Our Paws”.