Simona Halep s-a întors acasă, este optimistă, și gata să-și formeze o echipa nouă. Dupa 17 luni dificile, petrecute în afara turneelor de tenis, își pregătește revenirea.
Antrenorul Darren Cahil, alături de care Simona a câștigat cele mai importante trofee, este luat din nou în calcul. Sportiva abia așteaptă să se întoarcă în circuit și se gândește serios la Jocurile Olimpice.
Simona Halep a luat primul avionul către țară, iar la aeroport s-a fotografiat cu fanii care au așteptat-o toată noaptea. Le-a mărturisit că a primit decizia TAS cu lacrimi în ochi.
Simona Halep: „Adevărul a ieșit la suprafață și în sinea mea am știut că nu am făcut nimic și nu am luat nicio substanță interzisă niciodată și nici nu am avut această intenție. Mă bucur că s-a judecat corect și mă bucur că pot să joc tenis”.
Iar asta se poate întâmpla repede, pentru că a fost invitată deja la turneul de la Miami, care începe pe 17 martie.
Simona Halep: „Așa îmi doresc, dar acum doar ce am ajuns și două, trei zile am nevoie să mă pregătesc mental. Am avut o pregătire bună, dar, ținând cont că n-am jucat un an și șapte luni aproape un meci oficial, o să fie destul de dificil să reîncep. O să fac tot ce pot ca să joc la Olimpiadă, asta e sigur”.
În privința participării la Jocurile Olimpice, Simona ar avea nevoie ca până atunci să ajungă în topul celor mai bune 400 de jucătoare din lume. În acest moment, nu are niciun punct.
Cristian Tudor Popescu, gazetar: „De obicei, graficul în astfel de situații nu e obligatoriu, dar se întâmplă frecvent cu jucători care absentează o perioadă lungă, în cazul Simonei, la reluare, primele trei meciuri sunt bune, pentru că sunt duși de bucuria de a se întoarce pe teren și de adrenalină. Așa depășesc handicapul psihic. Însă, după, urmează o coborâre”.
Extrem de important va fi și noul ei antrenor. Darren Cahill, alături de care a câștigat turnee importante și cel care a susținut-o întotdeauna este luat în calcul.
Simona Halep: „Au fost colaborări bune cu antrenori români, dar pentru mine colaborarea cu Darren a fost specială și a făcut cele mai bune rezultate. Nimic nu e exclus, o să mă gândesc bine și o să aleg”.
Cristian Tudor Popescu, gazetar: „Cahill e cel mai mare om de tenis pe care l-am văzut în viața mea, și am văzut câțiva. E un om de o intuiție și cunoaștere profundă a tenisului. Mă bucur pentru Simona că ar numele curat din nou. Sunt meritate cele 9 luni de pedeapsă pe care le-a primit, pentru că nu a comunicat suplimentul ăsta în două întâlniri la tribunalul de la ITIA. Eu aș aștepta însă altceva: o sancțiune pentru domnul Mouratoglou. Că Simona a fost sancționată. De exemplu, WTA nu poate să-i interzică să mai antreneze vreo doi ani?”. 00:00
Simona Halep: „Echipa și el mi-au recomandat aceste suplimente. Sunt convinsă că nu a făcut-o cu intenție, dar a fost o greșeala pe care am plătit-o scump”.