Marcel Ciolacu negociază un nou acord cu Comisia Europeană. Premierul vrea ca încadrarea în ținta de deficit de 3% să fie atinsă abia peste trei ani, conform surselor.
Parlamentul European adoptă o reformă majoră în privința migrației, care înăspreşte controalele de la frontiere şi implementează un sistem de solidaritate între state. Îți reamintesc ca migrația este și principalul motiv invocat de Austria pentru păstrarea României la poarta Schengen.
România rămâne doar cu 7 universități in topul QS, cu mai puține apariții față de anul trecut .Cluj-Napoca și București sunt singurele orașe universitare românești reprezentate.Anul acesta se simte absența pe linie la Educație, Administrație, Drept sau Comunicare.
38% dintre români se simt atașați de țara lor, potrivit European Social Survy Grecii și bulgarii sunt cei mai patrioți, iar la polul opus se află Olanda, Belgia și UK.
România riscă să piardă a 3-a tranșă de 2,7 miliarde de euro din PNRR, după ce Comisia Europeană ne-a cerut în două rânduri explicații cu privire la implementarea cu dificultate a reformelor.
Joe Biden a reafirmat că sprijinul său pentru Israel este „de neclintit” în faţa ameninţărilor iraniene de represalii, după atacul mortal împotriva consulatului iranian din Damasc.
OpenAI și Meta sunt pe punctul de a lansa noi modele de inteligență artificială despre care spun că vor fi capabile să aiba raținoament.
Vremea caldă se menține în România. Astăzi ai maxime de 27 de grade celsius în Capitală. Iar amiaza aduce maxime de iunie, cu până la 29 de grade Celsius în sud.
FC Barcelona a câștigat cu 3-2 meciul tur din sferturile UEFA Champions League chiar la Paris. În cealaltă partidă a serii, Atletico a învins-o cu 2-1 pe Dortmund.
Creatorul Heroes, Tim Kring, pregătește o continuare a serialului care făcea furori în urmă cu aproape 2 decenii. Se va numi Eclipse și va avea noi personaje.