Localnicii dintr-un cartier al orașului german Köln se confruntă cu o problemă de-a dreptul arzătoare.
Oamenii sunt nemulțumiți că numeroasele shaormerii din zonă ard cărbuni și fumul a devenit insuportabil.
Așa că s-au adunat într-o asociație și fac demersuri pentru a forța Primăria să interzică arderea cărbunilor.
O stradă din Koln este celebră pentru nenumăratele restaurante fast-food. Grătarele sunt mereu fierbinți, aerul e încărcat de fum și de mirosuri, dar kebab-ul lasă de dorit.
Melanie Berlinger, localnică: „Ai mereu o senzație de iritare pe gât și acest miros neplăcut e de-a dreptul enervant, pe vremuri nu era așa. E deja prea mult”.
De câțiva ani, cartierul e îmbâcsit de mirosuri neplăcute. Nu e doar asta: fumul eliberat de cărbunii arși este nesănătos. În urmă cu un an, toți comercianții și-au instalat filtre de aer pe coșurile de fum, însă nu au efect. E unul dintre motivele pentru care autoritățile locale au luat măsuri legale și vor să interzică arderea cărbunilor. Pentru că lucrurile se mișcă prea încet, un localnic a deschis un proces cu primăria.
Atakan Taner, Asociația Cetățenilor Eigelstein: „Asociația Cetățenilor Eigelstein încearcă să medieze între localnici și proprietarii de restaurante de șapte ani, din păcate fără niciun succes. Așa că, acum, asociația cetățenilor va lua partea celor care se plâng de shaormerii”.
Vânzătorii de kebab nu vor să comenteze situația.
Yannick Seeber, corespondent RTL: „Niciunul dintre proprietarii de restaurante nu a vrut să vorbească cu noi în fața camerei de filmat. Niciunul dintre ei nu e dispus să discute. Doar unul ne-a spus că, pentru el, grătarul pe cărbuni încinși este o moștenire culturală”.
Localnicii speră că nu vor fi nevoiți să respire fum și de acum încolo.