Primăvara grabită să se instaleze a adus numai necazuri în stațiunile de munteSe întâmplă în mai multe zone ale țării, cu riscul ca schiorii să se accidenteze.

Instructorii de schi din Poiana Brașov își încep ziua echipați cu saci și lopeți. Trebuie să întindă pe teren zăpada adusă noaptea de utilaje din pădure. Altfel, schiorii nu s-ar putea îmbarca în instalațiile de transport pe cablu.

Emil Fărcășanu, instructor de schi: „Fiecare dacă pune o lopată de zăpadă, ajutăm să funcționăm în continuare”.

Administratorii domeniului schiabil au produs în acest sezon 420.000 de metri cubi de zăpadă artificială, adică peste 5.000 de vagoane de marfă, pline ochi. Chiar și după acest efort, pe unele pârtii se vede iarba. În numai două zile, stratul a scăzut cu aproape 15 centimetri.

Adrian Biriboiu, administrator domeniu schiabil: „În momentul de față se schiază încă pe toate pârtiile din Poiana Brașov, în afară de Subteleferic, în condiții de primăvară cu zăpadă foarte moale și foarte grea”.

Așa că sportivii schiază dimineața când sunt 8 grade, iar la amiază când sunt 15, fac plajă.

Bărbat: „Sunt bune primele două ore, după care se strică și urmează trântele”.

La Straja, administratorii pârtiilor creează iluzia că e iarnă, deși e cald și n-a mai nins de la începutul lunii. Utilajele străbat noroaiele ca să aducă pe pârtii albul imaculat al zăpezii.

Jumătate din pârtiile care se întind pe 20 de kilometri sunt impracticabile. Pe restul, alunecarea este greoaie.

14 județe sunt în vacanță săptămâna aceasta și sute de copii sunt în tabără la Straja, unde ar fi trebuit să aibă loc, în această perioadă, Festivalul Oamenilor de Zăpadă. S-a amânat, poate în martie mai ninge.

Adi Apătean, organizator tabere: „Foarte complicat pentru copii în primul rând, că vorbim despre o tabără de schi”.

Marius Fodoran, director Tabere Straja: „Până acum am avut parte de multe ploi, din păcate, au topit zăpada văzând cu ochii”.

La Arieșeni, pe una din pârtii e iarnă, iar pe alta primăvara. Explicația e simplă: administratorii sunt diferiți.

Dan Gligor, administrator pârtie Vârtop: „În decembrie, am reușit să facem zăpadă artificilă, la un moment dat am făcut mai multă, în cazul în care o să avem locuri unde se mai topește o să o completăm”.

Și la Rânca, doar pe pârtia principală din stațiune de nici un kilometru se mai găsește zăpadă.