Studiu Univ. Nagoya: Îți poți învinge furia dacă îți notezi gândurile.

Ministerul Educației investește 21 mil. € în educatori și învățători.

Uniunea Europeană a investit 85% din buget pentru acest program.

Cum să scapi de nervi și de probleme? E mai simplu decât credeai – trebuie doar să le arzi! Asta spune un grup de cercetători din Japonia, într-un studiu publicat în revista Nature, despre asocierea dintre cuvintele scrise și reducerea furiei. Studiul l-au făcut savantii de la Universitatea din Nagoya pe 50 de studenți.

Studenții care au aruncat hârtia în coș sau au mărunțit-o nu au mai fost furioși, iar cei care au păstrat o copie au simțit doar o mică scădere a furiei.

„Tehnica poate fi folosită oricand ca sa scapi de furie”, spune cercetătorul principal.

În România, profesorii merg de la catedră, înapoi în bănci. Ministerul Educației vrea să investească 21 de milioane de euro în educatorii și învățătorii din țară, pentru a-i învăța să comunice eficient cu cei mici și să-și controleze emoțiile negative. 85% din buget este asigurat de Uniunea Europeană, iar 15% reprezintă contribuția națională. Specialiștii în Educație spun că programul este o oportunitate de dezvoltare pentru cadrele didactice, dacă acestea vor să învețe cu adevărat ceva.

Citește și