Un test ADN a confirmat faptul că un bărbat, care susținea că este unul dintre cei mai căutați criminaljaponiaSatoshi Kirishima a făcut confesiunea în ianuarie, spunând poliției că vrea să moară „cu numele real”, scrie BBC.

Oficialii au confirmat acum că bărbatul de 70 de ani chiar era Kirishima, membrul unui grup militant care se afla în spatele mai multor bombardamente din anii ’70.

Nu se știe cum acesta a reușit să rămână în libertate atât de mult timp și să nu fie recunoscut, mai ales că în toată țara erau afișe cu fața sa.

Kirishima este suspectat că a ajuntat la plantarea și detonarea unei bombe făcute manual care a distrus o parte dintr-o clădire din districtul Ginza, pe 18 aprilie 1975, fără a exista, însă, victime.

La acel moment, el făcea parte dintr-o organizație radicală, de stânga, despre care se crede că a fost în spatele mai multor bombardamente asupra unor companii din Tokyo, în anii ’70, una dintre acestea fiind clădirea Mitsubishi Heavy Industries. Acolo a murit o persoană, iar peste 160 au fost rănite.

Kirishima ar fi fost implicat în alte patru atacuri. Alți doi membri ai grupării au fost condamnați la moarte. Se crede că acesta a fost singurul membru care nu a fost prins de poliție, cu toate că pe străzile din japonia

Cu toate acestea, vecinii bărbatului au fost surprinși să afle adevărata identitate a sa, unul dintre ei spunând chiar că părea o persoană calmă și serioasă.

Kirishima, care se prezenta drept Hiroshi Uchida, ar fi trăit în Fujisawa timp de aproape 40 de ani. El a spus polițiștilor că a lucrat cu ziua înainte să se angajeze într-o companie de construcții. Bărbatul primea banii cash și nu deținea un telefon, permis de conducere sau asigurare de sănătate. El a fost diagnosticat cu cancer în stadiul terminal și a fost dus la spital pentru a primi tratament. Acela a fost momentul în care și-a dezvăluit adevărata identitate, iar angajații spitalului au alertat poliția. În urma unui test ADN, autoritățile au confirmat cele spuse de bărbat.