Membri ai Federaţiei Solidaritatea Sanitară au protestat luni în faţa sediilor Guvernului, Ministerului Muncii, Ministerului Sănătăţii şi Parlamentului, principala nemulţumire fiind legată de veniturile salariale.
Protestul, la care au participat în jur de 5.000 de sindicalişti, a început în faţa Guvernului unde cei prezenţi au scandat „Solidaritatea în sănătate!”, „Vrem soluţii şi dreptate nu doar drepturi amânate”, „Sporurile actuale nu mai foc două parale”.
Ei au fluturat steaguri albastre şi galbene, au folosit vuvuzele, fluiere, sirene şi au afişat pancarte pe care scria: „Cu inflaţia crescută, sănătatea e pe ducă!”, „Vă strigăm neîncetat, de minciuni ne-am săturat”, „Doar împreună vom reuşi”.
Din Piaţa Victoriei sindicaliştii s-au îndreptat apoi în marş către Ministerul Muncii şi Ministerul Sănătăţii.
Protestul de luni s-a încheiat cu un miting în faţa Parlamentului unde s-a scandat „Solidaritatea nu cedează, Solidaritatea protestează!”, „În loc de recunoştinţă, ne trataţi cu rea credinţă”, „Solidaritatea pentru sănătate!”, „Suferim în sănătate, aşteptăm doar echitate!”, „Vrem să fim toţi respectaţi, nu doar zilnic exploataţi!”, „Noi muncim, dar dacă ne oprim?”, „Solidaritatea salvează sănătatea”.
„Ne continuăm programul de proteste, pentru că ceea ce Guvernul a adoptat la sfârşitul săptămânii trecute, acea ordonanţă de urgenţă care prevede anumite majorări în sistemul sanitar, nu corespunde aşteptărilor salariaţilor din sănătate. Este o ordonanţă de urgenţă care aduce o majorare doar pe zona salariilor de bază. Această majorare se traduce într-o creştere efectivă în buzunarul salariatului în medie cu 13,9%, nu reprezintă o creştere de 20%, pentru că ea este aplicabilă doar salariilor de bază şi nu şi celorlalte componente ale salariului şi anume sporurilor, zile nelucrătoare, pentru condiţii de muncă, pentru ture şi aşa mai departe. Guvernul ce a făcut de fapt? A acordat o creştere pentru 65% din venitul salarial, nu pentru sută la sută”, a declarat, pentru AGERPRES, vicepreşedintele Federaţiei Solidaritatea Sanitară, Gabriel Predică.
Potrivit acestuia, modalitatea în care este transpusă creşterea salarială „se îndepărtează” de Legea salarizării 153/2017 şi de viitoarea lege a salarizării aplicabilă în sistemul de sănătate negociată cu ministerul de resort.
„În loc să reaşeze echitabil salariile în sănătate şi în loc să existe o remuneraţie corectă a acestor componente, respectiv a sporurilor, în realitate prin această ordonanţă de urgenţă ne îndepărtăm de aceste deziderat suplimentar, ea nu reprezintă în fapt o creştere de putere de cumpărare efectivă, pentru că inflaţia cumulată din ianuarie 2022 cu cea estimată până în iunie 2024 se situează undeva în jurul a 28 de procente. Cum spuneam, 14% nu reprezintă nici pe departe măcar acoperirea acestui nivel al inflaţiei”, a explicat Predică.
El a precizat că, la finalul acestei săptămâni, liderii sindicatelor componente ale federaţiei vor decide cu privire la declanşarea grevei.
Conform liderului sindical, Federaţia Solidaritatea Sanitară a comunicat vineri Guvernului un proiect cu privire la desfăşurarea grevei.
„La finele acestei săptămâni, liderii sindicatelor se vor întâlni şi vor decide cu privire la declanşarea propriu-zisă a grevei. Vineri, noi am comunicat Guvernului un proiect cu privire la desfăşurarea grevei în sistemul de sănătate, după cum este cunoscut sistemul de sănătate este unul cu anumite restricţii vizavi de declanşarea grevei şi este necesar, evident, un protocol, un acord în baza căruia se desfăşoară o grevă – cum se asigură acea treime obligatorie, modalitatea de asigurare a urgenţelor şi aşa mai departe”, a indicat Gabriel Predică.