Vladimir Putin ar fi votat online la alegerile prezidențiale din Rusia, însă în imaginile publicate de Kremlin se poate vedea clar că dictatorul rus nu a dat click pe mouse. Iar după votul fals dat în falsele alegeri, Putin a făcut zâmbitor cu mâna.

Presa rusă de stat a transmis vineri informația însoțită de imagini potrivit cărora Vladimir Putin ar fi votat online, din biroul său, la așa-zisele alegeri prezidențiale din Rusia.

Indiferent de motivul pentru care Putin s-a ferit să meargă printre oameni la vot, cert este că votul dictatorului rus a fost în sine un simulacru, așa cum sunt, de fapt, aceste ”alegeri”.

Astfel, din imaginile distribuite de Kremlin reiese că Putin nu a dat click sub nicio formă pe mouse, astfel încât, practic, el nu a votat. Scurtul videoclip editat de palatul prezidențial arată apoi doar o bifă oarecare pe o pagină de vot, apoi pe un Putin care face zâmbitor cu mâna spre admiratorii săi.

Conform agenției TASS, ”este pentru prima dată când votul online este disponibil în timpul alegerilor prezidențiale. Liderul rus în exercițiu, Vladimir Putin, care luptă pentru funcția de vârf a țării ca candidat independent, și-a exprimat votul electronic la alegerile prezidențiale.

Înregistrările video publicate îl arată pe Putin mergând spre un computer din biroul său, votând, apoi zâmbind și făcând cu mâna camerei. Monitorul computerului a afișat o notificare standard pentru un vot exprimat cu succes”.

Vladimir Putin ar urma să fie declarat câștigător al ”alegerilor” prezidențiale cu peste 82%, după cum anunța luni un institut supus Kremlinului.