Vlad Pascu, tânărul care a ucis doi studenți în accidentul din 2 Mai ar putea fi judecat de un alt magistrat. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia cer strămutarea dosarului la o altă instanță.
Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia au depus deja cererea de strămutare invocând tulburarea ordinii și liniștii publice.
Mai exact, la primul termen judecătoarea a stârnit revolta opiniei publice, după ce a întrebat dacă unul dintre tinerii uciși de Pascu se află în sală.
Solicitarea procurorilor din Mangalia va fi analizată pe data de 2 aprilie și în cazul în care va fi acceptată, dosarul se va judeca cel mai probabil la Constanța.
De altfel și părinţii celor doi tineri decedaţi au solicitat recuzarea magistratei care se ocupă de acest caz, dar cererea a fost respinsă.
În cazul judecătoarei de la Mangalia s-a autosesizat și Inspecția Judiciară.