USR acuză, miercuri, că directorul general adjunct al Direcţiei Antifraudă Târgu-Jiu, numit de PNL, s-a folosit de bazele de date ale instituţiei pentru a aduna, informaţii despre politicieni, jurnalişti şi oameni de afaceri din judeţul Gorj.
Printre ţintele directorului Gabriel Florentin Ninu se numără şi deputatul USR Radu Miruţă.
USR solicită conducerii PNL să spună pe ce criterii a fost susţinut un astfel de personaj în funcţii de conducere din ANAF iar ministrul PNL al Finanţelor, Marcel Boloş, să clarifice public câte cazuri similare celui de la Gorj au fost descoperite de Corpul de control.
”Directorul general adjunct al Direcţiei Antifraudă Târgu-Jiu, numit de PNL, s-a folosit de bazele de date ale instituţiei pentru a aduna, ilegal şi abuziv, informaţii despre politicieni, jurnalişti şi oameni de afaceri din judeţul Gorj. Printre ţintele directorului Gabriel Florentin Ninu se numără şi deputatul USR Radu Miruţă, după cum rezultă chiar din raportul Corpului de Control al ministrului Finanţelor. Solicităm conducerii PNL să spună pe ce criterii au susţinut un astfel de personaj la conducerea ANAF, iar ministrul Marcel Boloş să explice câte astfel de cazuri au mai fost descoperite de Corpul de control, ce măsuri s-au luat şi de ce foloseşte PNL instituţiile statului pentru a căuta informaţii pe care să le folosească, cel mai probabil, pentru şantaj politic”, transmite USR.
Potrivit USR, ”raportul Corpului de control al ministrului Finanţelor arată că, la solicitarea verbală a directorului general adjunct Gabriel Florentin Ninu, au fost interogate bazele de date aflate la dispoziţia Direcţiei Regionale Antifraudă Târgu Jiu pentru a scoate informaţii despre mai multe persoane, printre care deputatul USR Radu Miruţă”.
”Informaţiile, care vizau atât calitatea de persoană fizică a „ţintelor”, cât şi eventualele PFA-uri deţinute sau societăţile la care acestea sunt asociate, au fost furnizate pe email directorului general adjunct Ninu şi „nu au fost valorificate ulterior în cadrul unor acţiuni de control”, după cum rezultă din raportul de control. Absenţa declanşării ulterioare a unor acţiuni de control se explică şi prin faptul că, spre deosebire de politicienii PSD-PNL, deputatul USR Radu Miruţă are toate veniturile declarate în mod transparent şi nici nu a intrat în politică pentru a se îmbogăţi. Averea făcută înainte de ocuparea unei funcţii publice se datorează unui doctorat făcut pe bune, unor lucrări premiate internaţional şi muncii cinstite, fără pile şi relaţii de partid sau de rudenie, fără contracte cu statul”, se arată în comunicatul USR.
”Primesc demult semnale «că mă caută», dar acum a venit şi confirmarea oficială: directorul general adjunct de la Antifraudă a accesat ilegal şi abuziv baze de date ale instituţiei pe care o conducea pentru a căuta despre mine informaţii cu care «cineva» probabil să mă şantajeze politic. Fără a fi fost vreun indiciu de risc sau vreo acţiune de control. Să ajungi să foloseşti instituţii ale statului în astfel de scopuri este cel puţin îngrijorător. Azi, sunt eu, s-au lămurit că nu mă pot agăţa, mâine poate fi altcineva, poimâine pot inventa poveşti dacă fapte nu există”, declară deputatul USR Radu Miruţă. Potrivit USR, ”Gabriel Florentin Ninu, care a fost şi şef al Direcţiei Regionale Antifraudă Târgu-Jiu, a fost numit la ANAF, nu a ajuns acolo în urma vreunui concurs. Iniţial, a fost numit prin pixul premierului, apoi prin cel al preşeditelui ANAF”.
USR solicită conducerii PNL să spună pe ce criterii a fost susţinut un astfel de personaj în funcţii de conducere din ANAF.