Poliția Locală din Constanța a surprins cu ajutorul camerelor de supraveghere o persoană care a aruncat deşeuri provenite din lucrări de construcţie pe domeniul public.

Persoana în cauză a fost sancţionată contravenţional cu amendă de 30.000 lei.

Totodată, a fost dispusă măsura complementară de confiscare a autoturismului folosit la săvârşirea contravenţiei.

„Municipiul Constanţa este monitorizat în permanenţă prin sistemul de supraveghere cât şi de poliţiştii locali care manifestă toleranţă zero faţă de persoanele care încalcă actele normative în vigoare. Vă rugăm să reţineţi că aruncarea gunoiului la întâmplare, pe domeniul public, duce la suportarea consecinţelor”, a transmis Primăria Constanța, conform Agerpres.

Pentru a evita sancțiunile, deşeurile inerte provenite din gospodărie sau de la lucrări de construcţie, care nu necesită autorizaţie de construire, trebuie predate direct către operatorul de salubritate autorizat pe raza municipiului Constanţa, mai precizează municipalitatea.