Poliţia belgiaCei patru tineri – trei minori „la sfârşitul adolescenţei” şi un tânăr de 18 ani – au fost arestaţi în cursul unor pecheziţii desfăşurate la Bruxelles, Ninove, Charleroi şi Liege, a precizat purtătorul de cuvânt al parchetului, Eric Van Der Sypt.
Ei sunt suspectaţi de „planificarea unui atentat terorist în belgia
Conform RTBF, arestările de duminică au fost rezultatul unei operaţiuni a poliţiei vizând identificare „persoanelor potenţial violente şi suspectate de legături cu extremismul islamist”.
„Nu s-au găsit nici arme, nici explozibili. Poliţia a confiscat telefoane mobile şi laptopuri pentru a le analiza”, a adăugat purtătorul de cuvânt citat, confirmând informaţiile din media belgiene RTBF şi HLN.
Mesajele pe care şi le-au trimis cei patru suspecţi au fost „suficient de îngrijorătoare pentru ca noi să intervenim şi să efectuăm percheziţii”, a declarat Van Der Sypt.
„Nu că ar fi planificat ceva pentru a doua zi, dar a fost destul de iminent pentru a interveni”, a mai adăugat el.
Relativa tinereţe a suspecţilor a sporit neîncrederea autorităţilor. La vârsta asta, ei „sunt foarte flexibili. Dacă cineva le dă o armă, de exemplu, lucrurile pot evolua foarte, foarte repede. Deci nu vrem să ne asumăm niciun risc”, a spus purtătorul de cuvânt menţionat.
Cei patru suspecţi sunt în prezent interogaţi, iar un judecător de instrucţie urmează să stabilească măsurile ce vor fi luate în cazul lor.
Autorităţile belgiene rămân în alertă de la atacurile jihadiste din 2016, comise de atacatori kamikaze, care au ucis 32 de persoane în explozii la aeroportul din Bruxelles şi în reţeaua de metrou a oraşului.
În octombrie trecut, un tunisian a împuşcat mortal doi suporteri suedezi de fotbal la Bruxelles, înainte de a fi împuşcat mortal de poliţie.