O organizație de salvare a animalelor sălbatice care a primit ceea ce se credea a fi un pui de arici a descoperit că, de fapt, era vorba de un moț de căciulă.
Acesta a fost adus la Lower Moss Nature Reserve and Wildlife Hospital de către un salvator bine intenționat săptămâna trecută, scrie BBC.
La sosire au descoperit că ariciul era de fapt un „fals prieten cu blană”, a declarat un voluntar al organizației de caritate pentru animale.
Organizația a postat pe rețelele de socializare o fotografie a moțului de căciulă care pare cuibărit ntr-o cutie lângă un bol cu mâncare.
„Când bunele intenții se întâlnesc cu un caz de identitate greșită! Ni s-au topit inimile când un suflet bun a crezut că salvează un pui de arici, doar ca să descopere că era un pompon pufos de la o căciulă. Acest adorabil „purceluș” a primit totuși toată dragostea…Uneori, chiar și cele mai înduioșătoare povești încep cu o întorsătură hilară! ???? Poate că putem numi această nouă specie”, a scris organizația pe Facebook.
Organizația caritabilă, care oferă excursii educaționale pentru școli și alte grupuri, are grijă de aproximativ 2.000 de animale rănite în fiecare an.