Justiţia franceză a deschis o anchetă în cazul unui băiat de opt ani care a mers la şcoală cu două cuţite şi este suspectat că a proferat ameninţări cu moartea la adresa unei profesoare şi a unor poliţişti, scrie AFP.
Ancheta a fost deschisă pentru „ameninţări cu moartea, port de arme şi introducere de arme în incinta unei şcoli”, a declarat pentru AFP procurorul din Saint-Etienne, David Charmatz.
Elevi ai şcolii au alertat o profesoară cu privire la ameninţările pe care le-ar fi proferat băieţelul, în al cărui ghiozdan au fost găsite două cuţite de friptură, potrivit ziarului Le Figaro, care a publicat ştirea.
Contactată de AFP, direcţiunea şcolii primare Saint-Charles din Saint-Etienne a declarat că „există o procedură în curs” şi că „nu doreşte să comunice” pe acest subiect.
Băiatul, care a fost audiat de poliţie împreună cu părinţii săi, neagă acuzaţiile ce i se aduc, potrivit parchetului.
„Vârsta sa exclude orice urmărire a acestui copil, ale cărui evaluări psihologice şi psihiatrice vor trebui să indice ce relevă aceste fapte despre personalitatea sa şi despre nevoile sale de sprijin educaţional”, a explicat David Charmatz.