Un bărbat în vârstă de 43 de ani din Iași este căutat de poliție, el fiind condamnat la 8 ani de închisoare pentru că a violat două minore.
Bărbatul se numește Sebastian Florinel Iacomi și este domiciliat în comuna Popricani, județul Iași.
„La data de 25.03.2024, Judecătoria Iași a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 2883 privind pe numitul Iacomi Sebastian-Florinel pentru săvârșirea infracțiunii de viol cu pedeapsa de 8 ani închisoare”, se arată în apelul polițiștilor.
Faptele au fost comise în urmă cu câțiva ani. Într-un final, judecătorii au decis că acesta trebuie să stea în spatele gratiilor 8 ani și să plătească zeci de mii de lei victimelor.
„Majorează de la 10.000 lei la 50.000 lei în privința părții civile minore C. N. și de la 10.000 lei la 30.000 lei în privința părții civile minore C. V. cuantumul daunelor morale la plata cărora a fost obligat inculpatul Iacomi Sebastian-Florinel în favoarea fiecăreia dintre cele două părți civile. Majorează suma până la concurența căreia a fost instituită măsura asiguratorie a sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale inculpatului Iacomi Sebastian-Florinel, de la 20.000 lei la 80.000 lei, în vederea asigurării reparării pagubei produse prin infracțiune”, se arată în decizia judecătorilor ieșeni.