Un avion al companiei aeriene germane Lufthansa cu 190 de pasageri la bord, cu destinaţia Dubai, a aterizat de urgenţă luni după-amiază în Rodos, Grecia, din cauza unei probleme „electrice”.
După ce a decolat de la Frankfurt, în Germania, pilotul aeronavei Airbus A330 a cerut autorităţilor aeroportuare greceşti autorizaţia de a ateriza pe insula Rodos, în sud-estul Mării Egee, din cauza „prezenţei fumului în interiorul aeronavei”, a anunţat Fraport, operatorul german care gestionează aeroporturile regionale din Grecia, relatează AFP.
După intervenţia pompierilor pe aeroportul din Rodos, aeronava a fost evacuată, iar toţi pasagerii, care nu au fost răniţi, urmau să-şi petreacă noaptea de luni spre marţi în hoteluri din Rodos, în timp ce „verificarea tehnică şi de siguranţă” continua, potrivit aceleiaşi surse.
Compania aeriană germană urma să trimită în Rodos un alt avion, care aduce şi tehnicieni, pentru ca pasagerii să îşi poată continua călătoria, probabil marţi, spre Dubai, în Emiratele Arabe Unite.