Votul pentru legile Uniunii Europene care ar fi trebuit să ajute la restaurarea naturii a fost amânat.

Opt state membre, printre care Ungaria și Italia, și-au retras susținerea.

Pentru a atinge obiectivele globale ale UE, țările membre trebuie să refacă cel puțin 30% din habitatele reglementate.

Intenție bună, dar fără niciun rezultat. Votul pentru legile Uniunii Europene care ar fi trebuit să ajute la restaurarea naturii a fost amânat, după ce 8 state membre, printre care Ungaria și Italia, și-au retras susținerea. Pe surse, susținerea reală ar fi fost doar de 1%. Suspendarea pe termen nedefinit a proiectului poate păta reputația Uniunii Europene în mod permanent, spune comisarul european pentru Mediu.

„Legea asta ajută la restaurarea naturii care, în unele locuri, este din ce în ce mai slăbită de tot felul de activități industriale, mai ales în orașe, unde nu mai există viață pe lângă oameni. Ar fi pus ordine în dezvoltarea imobiliară haotică, să fie mai puțin făcută pe mânăreli. Cred că efectele sunt dramatice pentru că, după cum bine știm, natura are niște servicii care, din păcate, nu sunt monetizate”, a explicat Mihai Dragolea, activist de mediu, la Aleph News.

Noua legislație europeană urma să fie votată luni la reuniunea miniștrilor Mediului din țările UE, la Bruxelles, dar votul a fost amânat după ce reprezentanta Ungariei, secretara de stat Aniko Raisz, a anunțat că Budapesta ar vota împotrivă. Obiectivul principal al legii, considerată una din cele mai îndrăznețe măsuri ecologice din istorie, este de a „vindeca” cele 81% din habitatele europene considerate în prezent ca fiind în stare proastă.

Teresa Ribera a spus că ar fi o „iresponsabilitate enormă” să se reducă eforturile de a opri distrugerea naturii și schimbările climaterice.

Citește și