Fostul preşedinte american Donald Trump anunţă că va elibera persoanele încarcerate cu privire la participarea la asaltul de la Capitoliu în 2021 imediat ce va reveni la putere, în cazul unei victorii în alegerile prezidenţiale din noiembrie.
”Primele mele măsuri în calitate de viitor preşedinte vor fi să închid frontiera (…) şi să eliberez ostaticii de la 6 ianuarie încarceraţi pe nedrept!”, a scris luni, pe reţeaua sa de socializare, Truth Social, fără să facă alte precizări, fostul preşedinte american.
În trecut, Donald Trump a evocat deja problema unei eventuale reveniri a sa la Casa Albă şi s-a angajat, într-o emisiune televizată, în decembrie, să nu acţioneze ca dictator decât în ”prima zi”.
În ianuarie, la un evniment de campanie în Iowa (nord), miliardarul i-a cerut preşedintelui Joe Biden ”să elibereze ostaticii”, cum desemnează cu regularitate peersoanele încarcerate cu privire la participarea lor la luarea cu asalt a ”templului” democraţiei americane.
Participanţii la asalt, încurajaţi de către Donald Trump prin false acuzații de fraudă electorală, au invadat Capitoliul la 6 ianuarie 2021, cu scopul de a încerca să împiedice transferul puterii lui Joe Biden.
Aproximativ 1.358 de persoane au fost inculpate de la această dată, potrivit ultimelor date de la Departamentul Justiţiei, publicate săptămâna trecută.
Aproximativ 500 de persoane au fost condamnate la pedepse cu închisoarea.
Donald Trump este vizat în patru proceduri penale – dintre care două cu privire la faptul că a încercat să răstoarne rezultatul alegerilor prezidenţiale din 2020 în favoarea sa, după ce a fost înfrânt în scrutin de către Joe Biden.
Fostul preşedinte este aproape sigur că va primi învestitura Partidului Republican în vederea alegerilor prezidenţiale, după ce ultima sa rivală, Nikki Haley, s-a retras din cursă miercuri.