Surse politice au precizat pentru Știrile Pro TV că în ședința recentă a coaliției PSD-PNL s-a discutat despre numele celui care se va lupa la alegerile locale cu actualul primar general Nicușor Dan.
Astfel, conform surselor citate, liderii PSD și PNL au agreat de principiu asupra candidatului comun, iar acesta va fi cel mai probabil Sebastian Burduja.
De asemenea, este foarte posibil ca această candidatură să fie stabilita duminică, 10 martie, când este programată o noua ședință a coaliției de guvernare.
Sursele politice mai susțin că liberalii nu sunt foarte siguri că își doresc acest post și se tem nu cumva să fie ceea ce ei au numit un … ”măr otrăvit”.
Fără să spună direct, PNL se teme că PSD vă pretinde în schimbul acestei poziții susținerea pentru alegerile prezidențiale.
În discuții, când a fost pomenit numele lui Sebastian Burduja, social-democrații ar fi întrebat dacă acesta ar câștiga în confruntarea cu Nicușor Dan.
Pe de alta parte, cei de la Partidul Social Democrat nu s-au arătat foarte interesați de câștigarea Primăriei Generale.
Până acum, cei care și-au anunțat oficial candidatura la Primăria Capitalei sunt Nicușor Dan (independent), Cristian Popescu Piedone (PUSL) și Mihai Enache (AUR).
Cel mai recent sondaj arată că actualul primar general al Capitalei, Nicuşor Dan, ar fi votat de 36% dintre bucureşteni la alegerile locale. Acesta este urmat la mică distanță de Gabriela Firea.
În schimb, Sebastian Burduja (PNL) ar obține doar 8 % din voturi.