Scene șocante au fost surprinse la finalul Supercupei Arabiei Saudite. Un suporter arab aflat pe primul rând al tribunei a fost surprins în timp ce dă cu biciul într-un fotbalist aflat pe teren.
Incidentul a avut loc joi seară, la finalul Supercupei Arabiei Saudite, meci câştigat de Al Hilal cu scorul de 4-1 în faţa formaţiei Al-Ittihad.
Imaginile publicate de Marca arată mai întâi un schimb verbal între Abderrazak Hamdallah, singurul marcator al echipei Al-Ittihad, şi individul care a coborât la baza tribunei pentru a-şi exprima nemulţumirea.
Hamdallah a părut să-şi piardă cumpătul şi a aruncat cu o sticlă de apă din plastic spre spectator, moment în care suporterul arab a ripostat cu două lovituri de bici.
Lovit la a doua încercare, internaţionalul marocan a încercat apoi să sară la bătaie, dar a fost împiedicat de forţele de ordine, relatează Le Figaro.