Lucrările avansează la primul tunel forat în stâncă pe viitoarea autostradă Sibiu-Pitești. Constructorul folosește o tehnologie modernă și a ajuns la un stadiu de aproximativ 40 la sută pe ambele fire.

Tunelul este format din două galerii separate, denumite simbolic Daniela și Alina, după numele doamnelor manager de proiect. Drumul de mare viteză, care ar urma să traverseze munții, va avea 123 de kilometri, însă pentru moment se circulă doar pe 13.

Tunelul Daniela este pe direcția Sibiu-Pitești, iar Alina pe Pitești – Sibiu. Galeriile au aceeși lungime, iar antreprenorul turc a forat până acum 855 de metri pe ambele fire.

Constantin Cârstou, inginer responsabil de asigurarea calității: „Pe Sibiu–Pitești suntem mai avansați, în termeni de șantier pe Daniela suntem mai avansați, avem 491 de metri, aici am avut provocarea cu zona de nisip fin. Pe Alina lucrările merg foarte bine, zona de teren este o rocă, nu este o rocă tare și se merge bine. Deocamantă avansul este de 4 metri la 24 de ore”.

Cele două galerii, Daniela și Alina, au fost botezate după doamnele care sunt manager de proiect. La final, denumirea oficială va fi Tunelul Curtea de Argeș.

Constantin Cârstou, inginer responsabil de asigurarea calității: „Managerul economic se numește Daniela și managerul de la achiziții se numește Alina și în semn de respect. Sunt colegele noastre și sunt foarte comunicative, țin foarte mult la noi, de fiecare dată când avem nevoie de bănuți ele ne susțin”.

Numirea tunelurilor după femei este o tradiție cu rădăcini istorice, când minerii din secolul XVI-lea se rugau Sfintei Barbara, în religia catolică, sau Sfânta Varvara în religia ortodoxă pentru protecție subterană. În prezent, practica folosită în întrega lume este o recunoaștere a femeilor în proiectele de infrastructură, iar tunelurile sau instalațiile de forat poartă simbolic anumite denumiri.

De exemplu, mașinile folosite pentru lucrările Crossrail, cel mai mare proiect feroviar din jurul Londrei, au avut nume de femei. Calea ferată care traversează Capitala Marii Britanii de la Vest la Est este cunoscută sub numele de linia Elizabeth.

În țara noastră, tunelul care străpunge Dealul Momaia, aflat pe tronsonul 4, între Tigveni și Curtea de Argeș are 1,3 km și ar urma să fie gata în următorii trei ani. Constructorul folosește o tehnologie modernă care presupune injectarea cimentului simultan cu excavarea stâncii.

Irinel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor: „Stadiul este unul bun sunt în avans față de graficul asumat. Au depășit acea problemă pe care au întâmpinat-o când au forat într-o zonă cu nisip. Aici procentul total de executie este de 28,5 la sută astăzi”.

Lucrările au un avans de peste 60 la sută și pe secțiunea de 30 de kilometri dintre Pitești și Curtea de Argeș. Autostrada Sibiu –Pitești are 123 de kilometri și este împărțită în cinci secțiuni, iar unele sunt abia în faza de proiectare.