Sondaj: Peste 50% dintre oameni spun că alegerile nu sunt corecte.
47% dintre americani cred că alegerile sunt credibile.
Majoritatea europenilor sunt atașați de țările în care trăiesc.
39% dintre români simt o legătură puternică cu țara.
Două miliarde de oameni își vor vota liderii anul acesta.
Ce-am votat și ce-am primit? E întrebarea pusă de cele două miliarde de persoane din toată lumea care urmează să-și aleagă liderii politici anul acesta.
Alegătorii nu mai au încredere în democrațiile și instituțiile lor, arată un sondaj făcut de Institutul Internațional pentru Democrație și Asistență Electorală, pe 1.500 de persoane din 19 țări, inclusiv România.
Mai puțin de jumătate dintre alegătorii din țările analizate spun că cele mai recente alegeri au fost libere și corecte. Spre exemplu sondajul arătă că doar 47% dintre respondenții din America consideră credibile alegerile. Așa că Trump și Biden nu conving.
Rezultatele mai arată că alegerile pentru Parlamentul European din iunie ar putea aduce câștiguri importante pentru extrema dreaptă. Asta înseamnă schimbări importante, de la sprijinul acordat Ucrainei în războiul început de Rusia până la măsurile de combatere a schimbărilor climatice.
Lipsa încrederii în democrație nu duce și la lipsa iubirii față de patrie. Sondajul European Social Survey arată că majoritatea europenilor sunt atașați de țările lor. Grecii și bulgarii își iubesc țările cel mai mult. România e pe locul 6 în top. 39% dintre români simt o legătură puternică cu țara.
Citește și