Sondajul a fost realizat în perioada 14 februarie -5 martie şi măsoară atât preferinţele alegătorilor pentru alegerile prezidenţiale din septembrie, cât şi cele mai importante personalităţi politice.

În cazul alegerilor prezidenţiale, secretarul general adjunct al NATO ar fi urmat, în preferinţe, de Marcel Ciolacu şi George Simion. În primul tur al scrutinului prezidenţial, Mircea Geoană ar obţine 26% din voturi, iar Marcel Ciolacu 24%. Urmează procuroarea şefă a Parchetului European, Laura Codruţa Kovesi, şi primarul din Cluj, Emil Boc, potrivit Euractiv.

ULTIMELE ȘTIRI

Rolex îți prezintă noile modele pentru 2024. Brand-ul de lux adoptă o abordare mai discretă

Sondaj INSCOP: Cine ar câştiga alegerile prezidenţiale din România? George Simion nu se află în preferinţele românilor

Sebastian Burduja: „Nu poţi să fii un partid de blazon şi să nu ai opţiune pentru români, a PNL, la Preşedinţia României. (…) Domnul Ciucă este candidatul la prezidenţiale”

Cât costă o călătorie cu autobuzul în Bucureşti? Sebastian Burduja: „12 lei”. Costul unei călătorii cu autobuzul este de 3 lei

Vezi mai multe articole din categoria politic

INSCOP prezintă şi patru scenarii pentru turul al doilea al alegerilor prezidenţiale.

Mircea Geoană, în calitate de candidat independent, ar câştiga indiferent dacă ar concura împotriva lui Marcel Ciolacu, Laura-Codruţa Kovesi sau George Simion.

Un alt scenariu îi include şi pe cei doi lideri ai coaliţiei guvernamentale, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, situaţie în care liderul PSD ar câştiga 67% din voturi.

Premierul Marcel Ciolacu a declarat săptămâna trecută că nu ştie dacă va candida pentru funcţia de preşedinte.

Nici Mircea Geoană nu a anunţat în mod oficial că va candida, ci doar a dat de înţeles că ar dori, notează Euractiv. Cu toate acestea, unele surse politice au declarat luna trecută pentru Deutsche Welle că actualul secretar general adjunct al Alianţei Nord-Atlantice va intra în cursa pentru prezidenţiale după summitul NATO din luna iulie, care se va desfăşura la Washington.

Sondajul a fost realizat pe un eşantion de 2.000 de respondenţi, prin intermediul unor interviuri faţă în faţă. Marja de eroare este de +-2,2%.