Rusia susține, prin imagini video, că a reușit să distrugă două sisteme Patriot, însă Institul pentru Studiul Războiului (ISW) afirmă că este o informație falsă.

Presa internațională relatează că rușii au distrus două sisteme Patriot în apropierea orașului Pokrovsk din regiunea Donețk, dar forțele armate ale Ucrainei nu au lansat niciun comentariu în acest sens, în timp ce Institutul pentru Studiul Războiului consideră că nu este adevărat.

Se precizează, astfel, că este pentru prima dată în cei doi ani de la invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina când rușii au reușit să găsească și să distrugă un sistem Patriot.

Julian Röpcke, jurnalistul cotidianului Bild, precizează că lansatoarele se aflau la 10 metri una de alta și că „au fost parcate suficient de mult timp pentru ca Rusia să lanseze rachete balistice asupra lor”.

La rândul său, Institutul pentru Studiul Războiului nu confirmă în acest moment distrugerea sistemelor Patriot ucrainene, deoarece rușii au demonstrat în imagini că au fost distruse camioane germane MAN KAT1, care pot fi folosite ca bază pentru lansatoarele de rachete de apărare antiaeriană Patriot sau în logistică.

Apoi, Forbes amintește că, în ultima lună, bateriile Patriot ucrainene au doborât până la o duzină de avioane de vânătoare-bombardament ale forțelor aeriene ruse, atenuând superioritatea aeriană a Rusiei.

„Într-adevăr, este posibil ca lansatoarele și echipajele pe care Iskander le-a lovit săptămâna aceasta, la 32 km de linia frontului, să fie aceleași lansatoare și echipaje care au doborât multe dintre acele avioane rusești. Este posibil ca cerul deasupra estului Ucrainei să fi devenit mult mai sigur pentru ruși”, susțin cei de la Forbes.

Forbes a calculat că, în cazul în care aceste informații se confirmă, atunci ucrainenii au pierdut până la 13% din numărul total al lansatoarelor Patriot într-un singur atac și nu au avut o apărare antiaeriană adecvată în timpul deplasării lor.

Se subliniază că o baterie Patriot doboară cu ușurință rachetele rusești Iskander, dar acest lucru este posibil doar atunci când bateriile sunt desfășurate și în alertă, și nu atunci când se află în mișcare între poziții.