Şeful serviciului rus de informaţii externe (SVR), Serghei Narîşkin, a dat asigurări marţi că principalul lider al opoziţiei ruse, Aleksei Navalnîi, a murit din cauze naturale şi nu ca urmare a unor acţiuni ale serviciilor de informaţii străine.

„Nu cred că a existat o intenţie specială, din păcate viaţa oamenilor se termină mai devreme sau mai târziu şi vine moartea. Navalnîi a murit din cauze naturale”, a susţinut Narîşkin într-un interviu la televiziunea rusă, atunci când a fost întrebat în legătură cu posibila implicare a unui serviciu de informaţii din Occident.

În ciuda acestui fapt, Narîşkin a criticat Occidentul pentru „dansul său satanic în jurul sicriului lui Navalnîi”, cu referire la atenţia presei şi a politicienilor cu privire la moartea opozantului, pusă pe seama preşedintelui rus Vladimir Putin.

„Acest lucru este imoral şi josnic. Şi aceşti oameni ne-au dat lecţii”, a adăugat el.

Totodată, şeful SVR a profitat de ocazie pentru a o ataca pe Iulia Navalnaia, văduva lui Navalnîi. Potrivit lui Narîşkin, preşedintele american Joe Biden „a desemnat-o” pe Iulia lider al opoziţiei ruse.

„Toţi aceştia vor putea intra în clubul impostorilor, (Juan) Guaido (liderul opoziţiei venezuelene – n.r.), (Svetlana) Tihanovskaia (lidera opoziţiei din Belarus – n.r.)”, a spus el, avertizând că acest pas va însemna „un nou mare eşec strategic” pentru SUA.

Pe certificatul de deces al lui Navalnîi scrie că liderul opoziţiei a murit pe 16 februarie din „cauze naturale” în penitenciarul „Lupul polar” din districtul autonom Iamalo-Neneţ.

Însă această versiune oficială este respinsă de susţinătorii oponentului şi de văduva acestuia, care îl acuză pe liderul de la Kremlin că a ordonat uciderea lui Navalnîi.