Plata taxelor și impozitelor prin ghișeul.ro nu este numai cea mai îndemână soluție, ci este considerată și printre cele mai sigure. Sistemul are implementate cela mai înalte standarde de securitate cibernetică.
Fie că faceți plățile de pe cardul Visa din aplicația mobilă dedicată pentru iOS sau Android, ori de pe pagina web ghiseul.ro, este la fel de sigur. Conexiunea cu serverele este criptată iar datele cardului nu pot fi interceptate. Nici măcar reprezentanții ghișeul.ro nu vor vedea datele cardului cu care se face plata, pentru că banii sunt transferați, în siguranță, de la bancă printr-un procesator de plăți, în conturile de la bugetul de stat ori al administrațiilor locale, în funcție de felul plății.
Mai exact, Ghișeul.ro oferă plăți în siguranță, prin conexiuni criptate. Datele de pe cardul utilizatorului sunt transferate în deplină siguranță către procesatorul de plăți, care realizează operațiunea de debitare de pe card. Plata cu cardul Visa pe ghișeul.ro nu este doar sigură, ci și rapidă, pentru că întreaga operațiune durează doar câteva secunde din momentul introducerii datelor de pe card, până la reținerea sumei plătite. Tot procesul e foarte simplu, din fața calculatorului sau dispozitivului mobil, fără să fie necesară deplasarea la sediile autorităților publice.
Cele mai înalte standarde de securitate în domeniul plăților online se regăsesc pe ghișeul.ro. Procesatorul de plăţi electronice a luat toate măsurile pentru a asigura securitatea tranzacţiilor cu card prin internet. Datele de card pe care le completaţi şi trimiteţi prin internet sunt criptate prin protocolul SSL. Transferul datelor de card este strict între dvs. şi procesator; nici Autoritatea pentru Digitalizarea României, nici instituţiile beneficiare nu solicită şi nu stochează aceste informaţii.
Autorizarea plăţilor se face prin procesatori externi.
Ghişeul.ro nu preia, nu prelucrează si nu stochează în nici un fel date referitoare la cardurile bancare. Aceste date sunt introduse de utilizator direct şi exclusiv în sistemele procesatorilor prin interfeţele acestora, în termenii şi condiţiile proprii ale acestora.
Autoritatea pentru Digitalizarea României, în calitate de operator Ghişeul.ro, nu solicită informaţii privind plăţile şi cardurile utilizatorilor, precum nici date de acces în sistem. Aceste date nu vor fi solicitate prin e-mail, telefonic sau prin alte mijloace de către operatorul sistemului Ghişeul.ro.
Singura cerință pentru a face plăți pe ghișeul.ro este să ai un card bancar emis de o bancă din România, și disponibilul pe cont. Nici măcar nu e nevoie de autentificare și un cont deschis pe ghișeul.ro pentru a face plățile, în anumite situații. Iar cardul folosit poate fi și al unui apropiat, pentru că nu e musai ca cine face plata să fie una și aceeași persoană cu persoana pentru care se face plata obligațiilor către stat. La finalul plăți, veți regăsi chitanța în format pdf în contul dumneavoastră din sistem, dar și pe adresa de mail folosită la obținerea contului. Desigur, chitanțele pot fi printate pentru a fi păstrate pe hârtie, și conform legilor în vigoare, sunt valabile și fără ștampila instituției, la fel ca un extras bancar tipărit, spre exemplu.
Potrivit Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, conexiunea SSL presupune o sesiune de transport ce oferă o anumit tip de serviciu, conexiune punct la punct, conexiuni tranzitorii.
Sesiunea SSL presupune asocierea dintre client și server, sesiunile sunt create de Handshake Protocol, și impune definirea unui set de parametri criptografici ce pot fi partajați la nivelul mai multor conexiuni. Sesiunile SSL sunt folosite pentru a evita negocierea parametrilor de securitate pentru fiecare conexiune.
Pentru a plăti în siguranță pe Ghiseul.ro, tot ce trebuie să faci este să obții numele de utilizator și parola, operațiune pe care o vei face o singură dată. La fel ca în cazul oricăror cerințe actuale de securitate pentru conturile de pe internet, parola aleasă trebuie să fie sigură, cu un număr minim de opt caractere, litere mari și mici, precum și așa zisele semne speciale de pe tastatură, precum punct, asterisc sau semnul exclamării. Parola nu trebuie să fie un cuvânt anume care poate fi ghicit, și ce e e și mai important, nu trebuie să fie folosită într-un alt cont ori altă aplicație, pentru că odată compromisă, va permite atacatorului să se conecteze în contul vostru.
Potrivit datelor oficiale la secțiunea „Întrebări și răspunsuri” de pe platformă, există două moduri în care te poți înregistra ca persoană fizică pe ghișeul.ro.
Primăria unde aveți obligații de plată vă poate genera datele de logare în urma solicitării făcute de dvs în acest sens. Puteți solicita date de acces (utilizator și parolă) de la instituția publică la care aveți obligații de plată, dacă instituţia este înregistrată în sistem şi este activă pentru plata cu autentificare. Datele de contact ale instituţiei publice le puteţi accesa prin „click” pe denumirea instituţiei în Secţiunea Instituţii înrolate.
În cazul în care deţineţi bunuri mobile sau imobile în mai multe localităţi, oricare dintre primării vă poate pune la dispoziţie datele de acces în Ghişeul.ro, iar odată eliberate datele de acces de către o instituţie publică, nu mai puteţi apela la o altă instituţie publică pentru o nouă eliberare.
Este important de precizat că nu toate primăriile sunt înrolate în sistemul ghișeul.ro.
În cazul în care ați optat pentru obținerea datelor de acces de la o primărie și acestea nu funcționează, iată ce trebuie să faceți:
-Verificați introducerea corectă a caracterelor la Utilizator şi Parolă
-Regeneraţi parola contului folosind varianta CNP/CUI din secţiunea Regenerare parolă
-Contactaţi Serviciul Suport Ghişeul.ro prin mijloacele specificate în Secţiunea Contact.
A doua variantă, și probabil și cea mai simplă, este metoda online de obținere a datelor de logare. Accesati sectiunea “SOLICITĂ DATE DE ACCES” de pe prima pagina ghiseul.ro si parcurgeti etapele: “Verificare CNP”- “Validare card”- “Trimitere e-mail cu datele de logare”.
Autentificarea în ghiseul.ro se face pe baza unui user si a unei parole. Există situația în care fie userul, fie parola, pot fi uitate, dar există soluții de recuperare, în siguranță. Potrivit ghiseul.ro, în această situație regeneraţi parola contului folosind varianta CNP/CUI din secţiunea Regenerare parolă. Sistemul vă va furniza automat noile date de acces la adresa de mail pe care aţi înregistrat-o iniţial.
A doua variantă este contactarea Serviciului Suport Ghişeul.ro, prin mijloacele specificate în secţiunea Contact.
Articol susținut de Visa.