Secretarul general este cel mai înalt funcționar public internațional al Alianței.
Această persoană este responsabilă pentru conducerea procesului de consultare și de luare a deciziilor în cadrul Alianței și pentru a se asigura că deciziile sunt puse în aplicare, transmite NATO într-un comunicat.
Secretarul general al NATO are trei roluri principale, a transmis Alianța, la scurt timp după ce președintele României, Klaus Iohannis, a făcut anunțul oficial cu privire la candidatura lui pentru acest post.
El este președinte al tuturor comitetelor majore, responsabil de conducerea discuțiilor, de facilitarea procesului decizional și de asigurarea punerii în aplicare a deciziilor, arată NATO principalele îndatoriri ale funcției vizată de Klaus Iohannis, dar la care favorit în sondaje este premierul demisionar al Olandei, Mark Rutte.
Funcția este deținută în prezent de Jens Stoltenberg, fost prim-ministru al Norvegiei, care și-a preluat atribuțiile la 1 octombrie 2014. Persoana aflată în această funcție este desemnată de guvernele membre pentru o perioadă inițială de patru ani, care poate fi prelungită prin consimțământ reciproc.
Funcția de secretar general al NATO implică trei responsabilități, potrivit sursei citate:
Președinte al Consiliului Nord-Atlantic și al altor organisme-cheie
În primul rând, secretarul general prezidează Consiliul Nord-Atlantic – principalul organism politic de luare a deciziilor al Alianței – precum și alte comitete decizionale de rang înalt. Printre acestea se numără Grupul de planificare nucleară, Consiliul NATO-Ucraina, Consiliul NATO-Rusia și Consiliul Parteneriatului Euro-Atlantic. În plus, secretarul general prezidează Comisia NATO-Georgia.
Dincolo de rolul de președinte, secretarul general are autoritatea de a propune subiecte de discuție și de a interveni în cazul unor dispute între statele membre. Acesta acționează ca un mijlocitor al deciziilor, conducând și îndrumând procesul de formare a consensului și de luare a deciziilor în întreaga Alianță.
Pentru a facilita acest proces, secretarul general menține contactul direct cu șefii de stat și de guvern și cu miniștrii de externe și ai apărării din NATO și din țările partenere. Acest lucru presupune vizite regulate în țările NATO și partenere, precum și întâlniri bilaterale cu înalți oficiali naționali atunci când aceștia vizitează sediul NATO.
În mod efectiv, rolul lor le permite să exercite o anumită influență asupra procesului decizional, respectând în același timp principiul fundamental conform căruia autoritatea de a lua decizii este investită doar în guvernele membre însele.
Purtător de cuvânt principal
Secretarul general este, de asemenea, principalul purtător de cuvânt al Alianței și reprezintă Alianța în public în numele țărilor membre, reflectând pozițiile comune ale acestora în probleme politice.
De asemenea, reprezintă NATO în fața altor organizații internaționale, precum și în fața presei și a publicului larg. În acest scop, secretarul general organizează în mod regulat briefinguri și conferințe de presă, precum și prelegeri și discursuri publice.
Șeful Statului Major Internațional
În al treilea și ultimul rând, secretarul general este ofițerul executiv superior al Statului Major Internațional al NATO, fiind responsabil de numirile personalului și de supravegherea activității acestuia.
În activitatea de zi cu zi, secretarul general este sprijinit direct de un cabinet și de un secretar general adjunct, care îl asistă pe secretarul general și îl înlocuiește în absența acestuia. Secretarul general adjunct este, de asemenea, președintele unui număr de comitete de rang înalt, grupuri ad-hoc și grupuri de lucru.
În termeni mai generali, întregul personal internațional de la Cartierul General al NATO îl sprijină pe secretarul general, fie direct, fie indirect.
Secretarul general este o personalitate politică de rang înalt dintr-o țară membră NATO, numită de statele membre pentru un mandat de patru ani. Selecția se realizează prin consultări diplomatice informale între țările membre, care propun candidați pentru acest post.
Nicio decizie nu este confirmată până când nu se ajunge la un consens asupra unui candidat. La finalul mandatului, titularului i se poate propune să rămână în funcție.
În mod tradițional, postul a fost ocupat de o înaltă personalitate politică europeană.