Scandalul „puiului vopsit”, lansat de șeful ANPC printr-o postare pe Facebook, i-a pus pe jar pe crescătorii de păsări, dar și pe consumatori. Este doar un foc de paie, anunță Autoritatea Sanitar-Veterinară.
Pe piață există pui din rase cu pielea galbenă, alții hrăniți cu porumb și lucernă, dar și unii hrăniți cu furaje îmbogățite cu extracte din plante. Șeful ANPC a revenit ulterior asupra postării, spunând că aditivii din hrana puilor nu sunt toxici.
„Există operatori economici care își vopsesc aceste produse pentru a ne induce în eroare. Dar și aici se întâmplă o minune: unii dintre pui sunt vopsiți prin hrănire, pentru ca vopseaua să pătrundă în țesut și să nu poată fi spălată” – Așa sună mesajul comisarului șef al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului. Pare un semnal grav de alarmă, mai ales că Horia Constantinescu asociază puii vopsiți cu cei contaminați cu Salmonella, găsiți acum câteva zile. Doar că nu dă și detalii și atașează postării descrierea unui colorant natural, permis în industria alimentară.
Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară, conectată direct la sistemul european de alertă, nu are nicio suspiciune de încălcare a regulilor și consideră afirmațiile hazardate.
Ioan Oleleu, vicepreședintele A.N.S.V.S.A.: „Nu avem niciun fel de informații. N-aș putea să folosesc cuvântul ”isterizat”, dar informația aceasta a creat o mare agitație. Pigmenții sintetici sunt autorizați!”
Culoarea pielii puilor variază, în mod natural, de la un alb-albăstrui la galben viu. În funcție de rasă, activitatea fizică a păsării, vârstă și hrană. Există, într-adevăr, și aditivi pentru furaje, a căror folosire este reglementată clar. Culoarea galben-portocalie poate fi extrasă din floarea de lucernă și gălbenele. Pigmenții sunt oxicarotenoizi- similari cu cei din morcov- și se amestecă, în cantitatea indicată de producători, cu mâncarea păsărilor. În general, câteva sute de grame la tona de furaje. După câteva zile de dietă cu gălbenele, gălbenușul capătă o nuanță mai intensă, iar pielea prinde o tentă gălbuie.
Uniunea Crescătorilor de Păsări a anunțat o adunare cu toți crescătorii de păsări, speriați că în urma zvonului vânzările vor scădea.
Florin Panfile, tehnician în creșterea păsărilor: „Gravitatea mesajului riscă să aducă prejudicii tuturor producătorilor români. Culoarea gălbenușului este influențată de furaj. Și de aceea noi dăm porumb.”
La câteva ore de la publicarea postării, Horia Constantinescu a dat înapoi…spunând că furajele nu sunt de fapt un atentat la sănătatea consumatorilor!
Horia Constantinescu, comisar șef al A.N.P.C.: „Nu toxice, nici pentru păsări, nici pentru om… dar vorbim aici de o practică comercială înșelătoare cu care se confruntă gospodinele, care aleg de la raft puiul mai galben.”
Tehnicienii în industria alimentară spun că există diferențe vizibile între puiul hrănit cu porumb și cel pigmentat.
Gabriel Crăciun, tehnician în creșterea păsărilor: „La puiul hrănit cu porumb, totul este galben! Nu doar epiderma! Masa musculară este galbenă, grăsimea este galbenă. Deci orice gospodină poate verifica acasă. Conform legislației în vigoare, atâta timp cât un produs nu este încadrat ca dăunător consumului uman, el poate fi folosit în hrana animalelor.”
Comisarul șef al ANPC a făcut anunțul controversat chiar înainte ca PSD să îl desemneze drept candidat al partidului la funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța.