Biroul Politic Naţional al PNL a decis, marţi, revocarea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte al PNL Timiş, potrivit unor surse din partid, citate de Agerpres.
Știrea este în curs de actualizare!
Decizia a fost luată cu 60 de voturi „pentru”, 4 voturi „împotrivă”, 3 voturi fiind anulate.
Vasile Blaga a fost desemnat să se ocupe interimar de preşedinţia organizaţiei, au precizat sursele citate.
Înainte de şedinţă, Alin Nica a declarat că este decis să candideze pentru un nou mandat şi că mai bine ”și-ar tăia o mână” decât să semneze pentru susţinerea lui Alfred Simonis drept candidat comun al alianţei PNL – PSD la preşedinţia CJ.
Secretarul general al filialei Timiş a PNL, Dănuţ Groza, care ocupă şi funcţia administrativă de primar al oraşului Sânnicolau Mare, şi-a anunţat demisia din funcţia deţinută în partid.
”Decizia conducerii centrale a PNL de a accepta un candidat PSD la preşedinţia CJT şi intenţia de a dizolva Biroul Permanent Judeţean al PNL Timiş mă fac să renunţ la funcţia de secretar general al filialei. Am intrat într-o echipă care a muncit din greu în ultimii 4 ani pentru o construcţie durabilă şi serioasă. Aveam prima şansă să câştigăm alegerile în judeţul Timiş, dar conducerea de la Bucureşti a dat cu piciorul în rezultatele noastre şi ne-a vândut PSD-ului. Eu nu pot fi de acord cu acest mod de a conduce un partid şi de aceea sunt solidar cu colegii mei din conducerea PNL Timiş”, a transmis Dănuţ Groza, pe pagina sa de Facebook.
Groza a subliniat că nu are nevoie de funcţii pentru a fi om şi a anunţat că va candida la alegerile locale din 9 iunie din partea PNL, pentru un nou mandat de edil la Sânnicolau Mare.
”Rămân acelaşi om pe care îl cunoaşteţi şi voi spune în continuare ceea ce cred şi ceea ce gândesc, fără teamă. Nu am nevoie de funcţii pentru a fi om. Voi candida la Primăria Sânnicolau Mare din partea PNL şi voi câştiga alegerile împreună cu echipa mea. Plec din funcţia politică de secretar general cu regretul că, la mai bine de 30 de ani de la Revoluţie, în continuare, totul se decide la Bucureşti şi mentalităţile de şefi comunişti încă sunt vizibile chiar şi într-un partid liberal. Îmi pare rău de toţi cei care au pus umărul la această construcţie crezând că deviza «Prin noi înşine» defineşte acest partid”, a precizat Groza.
În încheiere, Dănuţ Groza a criticat actuala conducere a PNL şi a spus că deciziile se iau la Bucureşti, ”la un şpriţ”, şi că acestea nu au nicio legătură cu doctrina liberală.
”Şefii de la Bucureşti ne-au arătat că nu au nicio legătură cu doctrina liberală, cu spiritul acestui partid şi cu cei care muncesc zi de zi în filială. Totul se decide la un şpriţ în capitală. Am speranţa că, într-o zi, aceste apucături vor dispărea din PNL şi vom putea reconstrui partidul cu oameni cinstiţi, cu principii liberale şi cu valori autentice”, a mai spus Groza.