Acțiunile de protest ar putea avea loc duminică, în ultima zi de vot, așa cum a cerut Alexei Navalnîi cu două săptămâni înainte să fie declarat mort.
O problemă importantă este aceea a votului electronic.
Creșterea adeziunii față de Putin este direct proporțională cu restrângerea drepturilor democratice.
După o primă zi marcată de câteva incidente, alegerile prezidențiale din Rusia continua azi într-o atmosfera mai degrabă liniștită. Acțiunile de protest ar putea avea loc duminică, în ultima zi de vot, așa cum a cerut Alexei Navalnîi cu două săptămâni înainte să fie declarat mort într-o închisoare aflată dincolo de Cercul Polar.
Date fiind toate neregularitățile: de la lipsa oricărei dezbateri, la eliminarea opozanților și arestările masive din ultima vreme, aceste alegeri nu pot fi considerate corecte sau democratice. Peste 50 de tari au acuzat și organizarea a unui vot în teritoriile ocupate din Donbass.
Charles Michel, președintele Consiliului European l-a felicitat deja pe Putin, pentru a sublinia mascarada unui scrutin cu rezultat programat, însă întrebarea cea mai importanta este : va fi recunoscut Putin de comunitatea internațională ca președinte legitim și deci, partener de dialog ? Acesta este motivul pentru care Kremlinul face tot posibilul pentru a arata o prezență masivă la vot.
O problemă importantă este aceea a votului electronic. Putin însuși, un anti-tehnologie patent, a votat electronic, în doua clik-uri, deci fară a introduce datele personale. Acest tip de vot în Rusia a fost deja utilizat și acuzații importante au fost lansate privind fraudarea rezultatelor pe aceasta cale.
Dacă urmărim rezultatele obținute de Putin la diferite alegeri de-a lungul timpului, o să vedem că în curând va bate rezultatele lui Kim Yong Un. Creșterea adeziunii față de Putin este direct proporțională cu restrângerea drepturilor democratice.
Un moment important ar trebui să aibă loc mâine. Este ziua în care Navalnîi a cerut susținătorilor lui să vina la vot fix la ora 12 și să voteze pe oricine în afara de Putin. Deja, pe buletinele de vot s-a scris „Rusia fară Putin” , „Putin Criminal”, „Putin l-a ucis pe Navalnîi”, „Nu războiului”, sau „Pace în Ucraina”, ba chiar „Navalny, președintele meu”.
Citește și