Rusia a avertizat miercuri că ştie despre eforturile serviciilor de informaţii americane de a folosi operatori de sateliţi comerciali precum SpaceX şi a avertizat că astfel de acţiuni fac din sateliţii lor ţinte legitime, relatează Reuters.
Reuters a dezvăluit în această lună că SpaceX construieşte o reţea de sute de sateliţi de spionaj în cadrul unui contract clasificat cu o agenţie de informaţii americană, demonstrând astfel aprofundarea legăturilor dintre compania spaţială a lui Elon Musk şi agenţiile de securitate naţională.
„Suntem conştienţi de eforturile Washingtonului de a atrage sectorul privat pentru a servi ambiţiilor sale militare spaţiale”, a declarat presei purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova.
Astfel de sisteme „devin o ţintă legitimă pentru măsuri de retorsiune, inclusiv militare”, a avertizat Zaharova.