Rusia are suficiente resurse pentru a continua războiul încă doi ani, apreciază spionajul lituanian. La capacitățile Rusiei contribuie preţurile ridicate ale petrolului, eludarea sancţiunilor şi investiţiile de stat.

Toate acestea oferă Rusiei suficiente resurse pentru a continua lupta în Ucraina la intensitatea actuală pentru încă cel puţin doi ani, au declarat joi, într-un raport agenţiile de informaţii lituaniene, relatează Reuters, preluat de news.ro.

Rusia şi-a reformat şi consolidat armata care a luptat în Ucraina în 2023 şi este pe cale să îşi extindă capacităţile militare de-a lungul graniţei sale cu NATO, inclusiv lângă Finlanda, care a aderat la alianţă anul trecut, au afirmat agenţiile lituaniene în evaluarea anuală a ameninţărilor cu care se confruntă ţara baltică.

„Moscova este capabilă să evalueze lecţiile învăţate şi să îşi îmbunătăţească eficacitatea de luptă”, arată agenţiile lituaniene în raport.

Documentul comun a fost elaborat de două agenţii: Departamentul de Contrainformaţii al Securităţii Statului şi Serviciul de Informaţii şi Securitate din cadrul Ministerului Apărării Naţionale.

Ministrul rus al apărării a declarat marţi că Rusia şi-a întărit forţele militare în nordul şi vestul ţării ca răspuns la acumularea de forţe NATO la graniţele sale.

Agenţiile au scris că serviciile secrete ruse fac eforturi de a se sustrage sancţiunilor impuse industriei de apărare a ţării după ce a invadat Ucraina. În timp ce Rusia este aprovizionată în mod deschis cu arme şi muniţie doar de Iran şi Coreea de Nord, China a devenit cel mai mare furnizor de microcipuri, iar yuanul a devenit principala monedă pentru tranzacţiile internaţionale ale Rusiei, au precizat agenţiile din Lituania.

Acestea au adăugat că, de când Rusia a desfăşurat focoase militare în Belarus în 2023, a construit în mod constant infrastructura pentru utilizarea lor acolo.

Raportul a precizat că agenţiile de informaţii ruseşti şi belaruse şi-au intensificat eforturile de recrutare a lituanienilor care traversează graniţa, iar Lituania a reţinut mai mulţi cetăţeni ai săi în 2023, pe care i-a acuzat că au furnizat date pentru serviciile de informaţii belaruse în schimbul unor sume de bani.

În ceea ce priveşte China, agenţiile au declarat că ţara şi-a sporit eforturile de spionaj în Lituania în 2023, după decizia Lituaniei de a permite Taiwanului să deschidă o ambasadă de facto pe teritoriul său în 2021.

Raportul precizează că s-a constatat că actori cibernetici „afiliaţi cu China” au sondat în mod regulat instituţiile guvernamentale lituaniene pentru a găsi vulnerabilităţi „cu scopul de a pătrunde în reţelele lor şi de a exporta date”.