UPDATE Kievul susţine că Rusia a pierdut 420.270 de soldaţi în Ucraina de la începutul războiului
Rusia a pierdut 420.270 de soldaţi în Ucraina de la începutul invaziei, a raportat Statul Major General al forţelor armate ucrainene.
Acest număr include 1.250 de pierderi suferite de forţele ruse doar în ultima zi.
Potrivit raportului, Rusia a pierdut, de asemenea, 6.678 de tancuri, 12.728 de vehicule blindate de luptă, 13.479 de vehicule şi rezervoare de combustibil, 10.308 sisteme de artilerie, 1.008 sisteme de rachete cu lansare multiplă, 701 sisteme de apărare aeriană, 347 de avioane, 325 de elicoptere, 7.921 de drone, 26 de nave şi ambarcaţiuni şi un submarin.
ULTIMELE ȘTIRI
Trucurile virale pentru curățenia de primăvară pe care toată lumea trebuie să le evite. Ce sfaturi oferă experții
Războiul Israel-Hamas. Gruparea Hamas spune că va negocia prin mediatori până la încheierea unui acord
Războiul din Ucraina, ziua 742. 38 de drone ale ruşilor au fost doborâte de armata ucraineană / Casa Albă afirmă că Zelenski nu a cerut niciodată trupe străine
Casa Albă: Zelenski nu a cerut trupe americane în Ucraina
Vezi mai multe articole din categoria externe
UPDATE Casa Albă: Zelenski nu a cerut trupe americane în Ucraina
,,Nu vor fi trupe americane pe teren luptând în interiorul Ucrainei”, a declarat Kirby reporterilor, vorbind în numele preşedintelui american Joe Biden, notează Kyiv Independent.
„Şi ştiţi ce? Preşedintele Zelenski nu cere aşa ceva. El cere doar instrumentele şi capacităţile. El nu a cerut niciodată ca trupe străine să lupte pentru ţara sa”, a completat Kirby.
ŞTIREA INIŢIALĂ
Forţele ruse au atacat cu cinci rachete S-300 din părţile ocupate ale regiunii Doneţk, în timp ce dronele au fost lansate din Crimeea ocupată, precum şi din regiunea Kursk şi din oraşul portuar rusesc Primorsko-Akhtarsk din sudul Krasnodar Krai.
Rusia a folosit drone Shahed furnizate de Iran asupra unor ţinte din interiorul Ucrainei.
Grupurile mobile de foc şi unităţile de rachete antiaeriene ale Forţelor Aeriene ucrainene au respins atacul deasupra regiunilor Dnipropetrovsk, Odesa, Herson, Khmelnytskyi, Cherkasy, Harkov, Vinniţa şi Sumî.
Mai devreme în cursul nopţii, forţele ruse au lansat un val de drone de atac asupra oraşului ucrainean Sumî din nord-estul Ucrainei, lovind mai multe zone ale oraşului, potrivit administraţiei militare regionale. Administraţia a precizat că toate persoanele rănite primesc îngrijiri medicale, dar nu a oferit detalii privind numărul victimelor sau amploarea pagubelor.
De asemenea, mai multe explozii au fost raportate în cursul nopţii în Odesa şi Khmelnytskyi.