Un nou scrutin va fi organizat la belgradalegeriAnunțul a fost făcut de primarul interimar al capitalei Serbiei, notează AFP, potrivit Agerpres.
„Am decis (…) să avem noi alegeribelgradbelgradalegeri
Observatorii de la Oficiul pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului al Organizaţiei pentru Cooperare şi Securitate în Europa (OSCE) au apreciat la sfârşitul lui februarie că alegeri
Observatorii internaţionali raportaseră anterior „nereguli”, printre care „cumpărarea de voturi” şi „umplerea urnelor cu buletine de vot”, în special în belgrad
Opoziţia a cerut Curţii Supreme a Serbiei să anuleze alegeri
Sapic a spus că decizia de a reorganiza votul la belgrad
„Am aşezat ştacheta foarte sus (cu privire la legitimitatea votului). Am luat o decizie care nu ne este favorabilă, dar nu ne este frică”, a adăugat el.
Sâmbătă, preşedintele Aleksandar Vucic, care oficial nu este liderul partidului la putere, a cerut SNS să ia decizia de a organiza noi alegeribelgrad
Principala coaliţie de opoziţie „serbiaalegeri
„Organizarea de noi alegeribelgrad „Următorul pas este lupta comună pentru a determina condiţiile” în care vor avea loc alegeri
Observatorii OSCE au subliniat că campania electorală a fost afectată de „retorică dură, părtinire mediatică, presiune asupra angajaţilor din sectorul public şi utilizarea abuzivă a resurselor publice”.