Această lună este deosebit de importantă pentru că ar putea marca sfârşitul ostilităţilor sau începutul unui armistiţiu în Israel şi teritoriile palestiniene, în conflictul fără precedent în istoria recentă a Orientului Mijlociu. Gândurile comunităţii islamice mondiale se îndreaptă, aşadar, în primul rând către Fâşia Gaza, către cei aflaţi sub bombe.

Toţi ochii sunt aţintiţi asupra Esplanadei Moscheilor din Ierusalim, mii de poliţişti fiind aliniaţi pe străzile înguste ale Oraşului Vechi, unde nu au fost amplasate ornamentele obişnuite pentru festivităţile din jurul locului considerat sacru şi în acelaşi timp disputat de cele trei religii (islamică, evreiască şi creştină). Şi unde liderul Hamas, Ismail Haniyeh, i-a chemat pe palestinieni să mărşăluiască pentru începutul lunii sfinte.

ULTIMELE ȘTIRI

Premiile Oscar 2024: Lista completă a câștigătorilor. „Oppenheimer”, marele câștigător al serii. Cillian Murphy a câștigat premiul pentru „Cel mai bun actor”, Christopher Nolan pentru „Cel mai bun regizor”

Premiile Oscar 2024. Oppenheimer a luat caimacul: 7 statuete. Cei mai buni actori au fost desemnaţi Emma Stone şi Cillian Murphy. Cel mai bun film străin a fost ales „Zona de interes”

Războiul din Ucraina, ziua 747. Avansul Moscovei continuă, dar Kievul răspunde apelului Papei: steagul nostru este galben şi albastru, nu alb

Ion Cristoiu: Mareşalul Antonescu e convins că indicaţiile sale sînt înmormîntate de cum au fost date

Vezi mai multe articole din categoria externe

Papa Francisc a transmis un mesaj la Angelus: „În această seară, fraţii şi surorile noastre musulmane vor începe Ramadanul. Îmi exprim apropierea mea faţă de ei toţi”.

Considerat unul dintre cei cinci piloni ai islamului, Ramadanul începe în mod tradiţional atunci când se vede semiluna, programat pentru luni, potrivit site-ului islamic Hamari, în ţări precum Iran, Pakistan şi Arabia Saudită şi marţi în alte ţări, printre care India, Indonezia şi Egipt, conform Hindustan Times.

Aceasta durează între 29 şi 30 de zile şi este sărbătorită ca fiind cea mai sfântă lună în islam pentru 1,8 miliarde de musulmani, aproape un sfert din populaţia lumii.

După apusul soarelui, începe prima veghe de rugăciune, care însoţeşte toate comunităţile islamice spre începutul perioadei sfinte, care, potrivit tradiţiei, este luna în care profetul Mahomed a primit revelaţia Coranului.

În timpul lunii Ramadanului, comunităţile islamice din întreaga lume promovează în principal adunările în moscheile lor pentru a împărtăşi masa de întrerupere a postului, care are loc la apusul soarelui, şi pentru a celebra împreună rugăciunea de noapte. Sunt favorizate şi schimburile de vizite între membrii familiei sau prieteni.