Protest la închisoarea Poarta Albă din județul Constanța. Circa 100 de angajați și polițiști de penitenciar au ieșit în fața unității.

Oamenii reclamă că Guvernul nu aplică așa cum ar trebui legea salarizării unitare și îi privează de o serie de venituri. Sunt nemulțumiți și de condițiile de muncă și de personalul insuficient.

În plus, spun ei, mașinile cu care sunt transportați deținuții sunt vechi și au probleme.

Activitatea penitenciarului nu a fost afectată, pentru că la protest au fost angajații care ieșiseră din tura de noapte. Însă, oamenii amenință că dacă nu le vor fi ascultate cerințele, vor bloca activitatea complet.