Ziua de marți, 26 martie, ne aduce vreme frumoasă în toată țara. Vântul are intensificări în unele zone și atinge viteze mai mari în sudul Banatului și pe crestele Carpatilor.
Se face mai cald decât luni, iar maximele pleacă de la 10 grade în estul Transilvaniei și ajung la 17 grade în vestul tarii.
Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și cu Bărăganul, pe unde se anunță o zi însorită. Vântul prinde putere în zona Dobrogei, iar temperaturile, în creștere fata de luni, ajung la 16 grade.
Mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei, norii apar sporadic. Se simte puțin vântul, iar la amiază avem atmosferă plăcută și în jur de 16 grade în termometre.
Se încălzește și în jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina. Pe aici, maximele ating 15 grade. Avem soare în cea mai mare parte a zilei și un vânt mai insistent în estul provinciei.
Vreme bună găsim și în nordul Transilvaniei și în Maramureș. Domină atmosfera însorită, vântul nu pune probleme și se face mai cald decât luni. Temperaturile urcă până la 14 grade.
În vestul țării urmează tot o zi frumoasă, cu soare și câțiva nori. Vântul, însă, prinde putere în sudul Banatului, pe unde suflă cu peste 60 de km/h. Maximele, în creștere față de ziua trecută, ajung la 17 grade. Peste noapte, norii se înmulțesc și o să vină câteva reprize de ploaie.
În Transilvania avem o dimineață cam rece, cu temperaturi negative în cea mai mare parte a provinciei. Soarele încălzește rapid atmosfera, iar la amiază, pe la Alba Iulia se ating 14 grade. Vântul are intensificări la altitudini mari. La noapte se înnorează și o să plouă puțin în sud-vestul regiunii, iar la Miercurea Ciuc temperaturile coboară până la -7 grade.
În Oltenia urmează o zi însorită, cu un vânt ceva mai insistent. Se face mai cald decât luni și se ating 16 grade. După lăsarea serii se adună norii și o să picure trecător.
Un aer mai cald ajunge și în sudul țării, iar în Lunca Dunării temperaturile urcă tot până la 16 grade. Soarele strălucește în cea mai mare parte a zilei, însă peste noapte o să vină și pe aici câțiva stropi de ploaie.
În București, se anunță o zi frumoasă, cu soare și vânt activ. Se încălzește față de luni, iar maxima ajunge la 16 grade. La noapte se înnorează, dar se face mai cald decât noaptea trecută. Minima ajunge la 6 grade.
Temperaturile cresc și la munte. Domina atmosfera însorită, însă, după lașarea serii, în Meridionali și în Munții Banatului se înnorează și vin câteva reprize de ploaie. La altitudini mari ninge sau cade lapoviță și TOT acolo vântul prinde putere.