Fostul vicepreşedinte CSM Daniel Horodniceanu nu va fi sancţionat în cazul dialogului avut în urmă cu aproape un an cu doi poliţişti care l-au oprit în trafic.
ÎCCJ a decis luni, în unanimitate, să respingă cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene formulată de Daniel Constantin Horodniceanu. De asemenea, tot în unanimitate, Înalta Curte a hotărât să respingă, ca nefondat, recursul declarat de Inspecţia Judiciară împotriva Hotărârii nr. 11P din 8 noiembrie 2023, pronunţată de Secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, în dosarul nr. 5/P/2023.
Totodată a fost respins ca nefondat şi recursul lui Daniel Constantin Horodniceanu împotriva încheierii din 11 octombrie, pronunţată de Secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, în acelaşi dosar.
Hotărârea este definitivă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a mai hotărât cu majoritate, să admită recursul declarat de Daniel Constantin Horodniceanu împotriva considerentelor Hotărârii nr. 11P din 8 noiembrie 2023, pronunţată de Secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii.
“Înlătură din cuprinsul Hotărârii nr. 11P din 8 noiembrie 2023, pronunţată de Secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, considerentele privind respingerea acţiunii disciplinare exercitate de Inspecţia Judiciară împotriva pârâtului Horodniceanu Daniel Constantin, sub aspectul săvârşirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. a) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi le înlocuieşte cu propriile considerente. Menţine soluţia din dispozitivul hotărârii atacate. Respinge cererea recurentului-pârât Horodniceanu Daniel Constantin privind plata cheltuielilor de judecată. Definitivă”, se arată în minuta instanţei.
Totodată, s-a înregistrat o opinie separată a judecătorilor Cristinel Grosu şi Mădălina- Elena Vladu – Crevon, în sensul respingerii ca nefondat al recursului declarat de Daniel Constantin Horodniceanu
împotriva considerentelor Hotărârii nr. 11P din 8 noiembrie 2023, pronunţată de Secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii.
În 8 noiembrie 2023, Secţia pentru procurori în materie disciplinară a CSM a respins acţiunea disciplinară iniţiată de Inspecţia Judiciară împotriva procurorului Daniel Horodniceanu, vicepreşedinte CSM în urma dialogului purtat de acesta cu un echipaj de poliţie care l-a oprit în trafic. Inspecţia Judiciară a formulat recurs împotriva acestei decizii.
În luna mai 2023, au apărut în spaţiul public imagini în care, oprit în trafic de poliţiştii ieşeni, Daniel Horodniceanu, fost procuror-şef al DIICOT, iar la acel moment vicepreşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM),, i-a întrebat pe oamenii legii dacă ştiu cine este şi a ameninţat totodată că va lua legătura cu şeful Poliţiei judeţului Iaşi.
Horodniceanu a susţinut, referindu-se la reacţia sa, că s-a aflat într-o ”situaţie provocată” şi că regretă că nu a rezistat provocării, el precizând că a reacţionat într-un mod care nu îl caracterizează.
În 27 iunie, Inspecţia Judiciară a stabilit că, în cazul vicepreşedintelui CSM Daniel Hordniceanu, acuzat că a avut un comportament inadecvat când a fost oprit in trafic de poliţişti, este vorba despre încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii şi folosirea funcţiei deţinute pentru a obţine un tratament favorabil, decizia finală revenind Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii.