Nicuşor Dan, primarul general al municipiului Bucureşti, a decis să îi retragă aribuţiile viceprimarului Stelian Bujduveanu (PNL), au declarat pentru MEDIAFAX surse din PMB.

Decizia vine după ce consilierii generali ai ambelor formaţiuni politice au decis convocarea unei şedinţe extraordinare de îndată a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, vineri 22 martie, ora 10:00.

PSD Bucureşti şi PNL Bucureşti vor depune amendamente comune la proiectul de buget propus de primarul general Nicuşor Dan. Amendamentele vizează alocarea suplimentară a sumei de 200 milioane de lei pentru subvenţia la termoficare, respectiv 200 de milioane de lei în pentru subvenţia la transportul public, precum şi alocarea sumelor necesare pentru plata parţială a restanţelor la sprijinul pentru persoanele adulte cu dizabilităţi, 25 de milioane de lei pentru proiectul Banca de alimente, 25 de milioane de lei pentru deblocarea blocului social din Prelungirea Ghencea şi sumele necesare pentru deblocarea proiectului Penetraţie Ciurel – Autostrada A1.

ULTIMELE ȘTIRI

Trump își îndulcește discursul cu privire la NATO, după ce a afirmat că „Rusia poate face ce vrea”: „Dacă voi fi reales, SUA vor apăra NATO 100% dacă statele membre își îndeplinesc obiectivele de apărare”

Primarul general, Nicuşor Dan, i-a retras atribuţiile viceprimarului Stelian Bujduveanu (PNL) – surse

Bursa de Valori Bucureşti cheamă acţionarii să voteze distribuirea unor dividende de 12,5 mil. lei

Iohannis pledează pentru avansarea rapidă a procedului de aderare la UE a Ucrainei şi a Republicii Moldova

Vezi mai multe articole din categoria politic

„PSD Bucureşti şi PNL Bucureşti îşi dau mâna pentru a salva Capitala de falşii salvatori. Oraşul în care trăim, muncim şi ne creştem cu toţii copiii a suferit suficient în aceşti ultimi ani! Nu mai vrem mizerie, proiecte blocate din ambiţii personale, ci un proiect comun pentru o Capitală a viitorului”, se menţiona în comunicatul de marţi semnat de Gabriela Firea şi Sebastian Burduja.

Potrivit pmb.ro, lui Bujduveanu, pe durata exercitării mandatului de Primar al Municipiului Bucureşti al domnului Nicuşor Dan, i s-a delegat coordonarea următoarelor direcţii, administraţii şi activităţi: Direcţia Transporturi, cu excepţia Serviciului Autorizări Auto, Direcţia Patrimoniu, cu excepţia gestionării spaţiilor cu activitate medicală, Direcţia Urmărire Investiţii din cadrul Direcţiei Generale Investiţii, Serviciul Învăţământ Turism din cadrul Direcţiei Cultură, Învăţământ, Turism în ceea ce priveşte partea de turism, Administraţia Străzilor Bucureşti, Administraţia Cimitirelor şi Crematoriilor Umane, Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti, în ceea ce priveşte patrimoniul municipalităţii, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitan Bucureşti, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti-Ilfov, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Deratizare, Dezinsecţie, Dezinfecţie Bucureşti

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Termoenergetică Bucureşti Ilfov şi Societatea de Transport Bucureşti.