Procurorii din California susțin că mafia românească a dat o nouă înfățișare unei vechi înșelătorii: skimming-ul cardurilor de debit.
Infractorii au instalat pe casele de marcat de tipul self-checkout dispozitive care fură informațiile personale ale clienților din magazinele alimentare.
Clonarea cardurilor de debit reprezintă de mult timp o problemă la benzinării și la bancomate. Acum, o rețea de escroci se extinde, scrie Fox News.
Este vorba despre interlopi români, care trec granița ilegal, fură tot ce pot, iar dacă sunt prinși își taie brățările de monitorizare.
„Vor avea oameni care vor sta în fața unui Walmart sau a unui Target, și va părea că cerșesc”, au declarat, pentru Fox News, procurorii americani.
„Uneori vor avea câțiva copii. Și folosesc de fapt tehnologia Bluetooth care este conectată la «skimmerele» din interiorul magazinelor. Așa că este un fel de «doi în unu», primind bani de la oameni și furând numerele de pe carduri”, au mai spus aceștia.
O înregistrare video de pe camerele de supraveghere, obținută de Departamentul de Poliție din El Cajon, arată că suspecții pot plasa un skimmer peste dispozitivul de trecere a cardului de credit de la casa de marcat în doar câteva secunde – și acesta arată aproape exact ca unul real.
Poliția americană le recomandă oamenilor să tragă de acest dispozitiv înainte de a introduce cardul. „Dacă se clatină sau se desprinde, înseamnă că este fals”, arată sursa citată.
Autoritățile au anunțat că au arestat deja zeci de suspecți, majoritatea având legături cu crima organizată din România.
Și, în ciuda unei campanii de amploare de arestări, care s-a soldat în lunile decembrie și ianuarie cu reținerea a zeci de suspecți în SUA, Europa și Mexic, unde aceștia se asociază cu cartelurile din zone turistice importante precum Tulum, furturile sunt în creștere, deoarece hoții își dublează eforturile, potrivit autorităților.
Aceștia pot încasa până la 9 milioane de dolari pe lună – „o mare parte din această sumă chiar pe cheltuiala contribuabililor”, avertizează Fox News.
„Skimmerii”, care pot viza și cardurile persoanelor ce primesc beneficii sociale, golesc conturile în momentul în care statul eliberează plățile lunare, potrivit biroului procurorului districtual Todd Spitzer din comitatul Orange, care a anunțat o campanie majoră de combatere a acestor infracțiuni la începutul anului.
Drept urmare, peste 100 de milioane de dolari au fost sustrase de la beneficiarii programelor de asistență socială finanțate de contribuabili.
„Victimele sunt mame singure care se luptă pentru a le asigura un acoperiș deasupra capului copiilor lor și a le pe pune mâncare pe masă, precum și oameni muncitori care au nevoie de o mână de ajutor și care se trezesc stând la coadă la casa de marcat cu sacoșele pline de cumpărături”, a declarat, într-un comunicat, Spitzer.
„Între timp, hoții folosesc acești bani pentru a finanța crima organizată, pentru a-și cumpăra mașini de lux în valoare de sute de mii de dolari și pentru a duce o viață de lux la care adevărații beneficiari nu pot decât să viseze”, a mai spus acesta.
În plus, potrivit Fox News, granița cu Mexic „le oferă mafioților o posibilitate de a părăsi rapid SUA, în timp ce politicile laxe privind cauțiunea și prevederile privind cazierul judiciar incomplet le permite membrilor grupărilor să își taie brățările electronice de monitorizare de la gleznă și să fugă de justiție dacă sunt arestați”.
„Mii de infractori suspectați de legături cu crima organizată din România au fost identificați ca fiind în Statele Unite, o mare parte dintre ei intrând ilegal în țară, în principal pe la granița sudică”, a declarat Kimberly Edds, șefa serviciului de presă al biroului procurorului Spitzer.
„O parte mai mică din această populație intră ca solicitanți de azil”, a precizat aceasta.
„În câteva comitate din sudul Californiei, printre care Orange, Riverside, Los Angeles și Santa Barbara, se desfășoară aproximativ 15% din activitatea mafiei românești de pe teritoriul SUA”, a adăugat Edds.
Pe lângă faptul că trimit banii furați în România pentru a-și finanța stilul de viață luxos și cumpărarea unor mașini sport scumpe, escrocii aciziționează, cu bonuri de masă, lapte pentru nou-născuți și băuturi energizante, care sunt apoi revândute în Mexic, în cadrul unei alianțe cu cartelurile locale.
Mulți dintre ei chiar își etalează câștigurile obținute pe TikTok, precum a făcut un suspect de 14 ani pe care polițiștii l-au surprins conducând o mașină sport în valoare de 250.000 de dolari și purtând un Rolex.
Unul dintre bărbații implicați în aceste operațiuni se afla deja pe lista celor mai căutați infractori din România: Florin Duduianu, alias Anaser Duduianu.
În vârstă de 39 de ani, Duduianu a fost condamnat în ianuarie, după ce poliția l-a urmărit cum a efectuat mai multe retrageri folosind carduri diferite de la același bancomat din Placentia, la aproximativ 50 km sud-est de centrul orașului Los Angeles.
Polițiștii l-au prins cu patru carduri cadou Visa care erau, de fapt, clonele a patru carduri de debit ale unor victime diferite.
Potrivit Departamentului de Justiție, Duduianu ar urma să primească 30 de ani de închisoare la pronunțarea sentinței în cursul acestei săptămâni.
În decembrie, FBI a anunțat că a colaborat cu poliția română pentru a efectua raiduri în zeci de locații din România în legătură cu furturile din California bazate pe clonarea cardurilor.
Operațiunea comună s-a soldat cu 48 de arestări și recuperarea a peste un milion de dolari și a 11 mașini de lux.
Mulți dintre suspecții arestați în România au avut legături și cu banda mexicană Riviera Maya, care la rândul ei este acuzată de furturi de milioane de dolari în zone turistice populare printre americani, inclusiv Tulum și Cancun din Quintana Roo.
Liderul bandei, Florian Tudor, zis „Rechinul”, care este și capul mafiei române din Mexic, așteaptă să fie judecat pentru acuzații de fraudă în Mexic și este, de asemenea, căutat pentru tentativă de omor în România.