Ofițerii Servicului Omoruri din Poliția Capitalei au revenit la Spitalul Clinic de urgență Sfântul Pantelimon pentru a cerceta de această dată injectomatele de la Terapie intensivă.

Este secția în care, potrivit unei asistente, au murit aproape 20 de pacienți pentru că, spune aceasta, medicii le-ar fi administrat tratamentul nepotrivit. Anchetatorii vor să vadă acum dacă dispozitivele medicale folosite de medici pentru administrarea tratamentului intravenos funcționeză sau nu corect.

Pentru asta au cerut ajutorul specialiștilor Agenției Naționale a Dispozitivelor Medicale, dar și angajaților firmei care asigură service-ul acestor injectomate.

Între timp, șefii spitalului au anunțat că ancheta declanșată după apariția acuzațiilor va fi gata până miercuri, când vor fi anunțate public concluziile.