Liderii lumii încearcă să găsească cea mai eficientă formă de control.

Nimeni nu e de acord cu nimeni în ceea ce privește modalitățile de control.

„E că și cum ai încerca să repari un avion în zbor”, spun britanicii.

Elita mondială s-a reunit într-un fost cartier general al Aliaților din Al Doilea Război Mondial din periferia Londrei. Conform Politico, oameni politici, academicieni și directori de tehnologie au încercat să găsească soluții pentru ceea ce pesimiștii se tem că este o nouă amenințare devastatoare cu care se confruntă lumea: inteligența artificială generativă.

Politicienii și directorii din domeniul tehnologiei au căzut de acord asupra unei declarații comune de bune intenții. În schimb, au făcut propuneri contradictorii cu privire la modul de gestionare a unei tehnologii care va domina o mare parte din următorul deceniu. Kamala Harris a susținut abordarea pericolelor A.I. prin acorduri de afaceri voluntare. Ursula von der Leyen i-a îndemnat pe ceilalți să urmeze noul regulament adoptat la Bruxelles, obligatoriu în UE din punct de vedere juridic.

Pentru cei care au urmărit dezbaterea, tocmeala a fost asemănătoare cu cea dintre puterile europene din secolul al XIX-lea, care au sculptat lumea în care trăim azi. La sfârșitul întâlnirii, 29 de țări, inclusiv China, membrii Uniunii Europene și Statele Unite, au semnat un acord voluntar pentru a reduce riscurile care s-au instalat pe agenda politică datorită sosirii ChatGPT de la OpenAI.

În ultimul an, în întreaga lume a avut loc o luptă în umbră, privind modul în care – și dacă – să controlăm A.I. Bătălia pe viață și pe moarte pentru a controla tehnologia va crea învingători și învinși. Până la sfârșitul anului 2024, factorii de decizie se așteaptă ca multe noi standarde A.I. să fi fost finalizate. Întrebarea cu care ne confruntăm este dacă democrațiile occidentale ar putea concepe un plan asupra căruia să fie de acord. Dacă economiile industrializate liberale nu reușesc să ajungă la un regim comun, China ar putea interveni pentru a stabili regulile globale pentru o tehnologie care, într-un scenariu apocaliptic, ar putea șterge umanitatea de pe suprafața Pământului. Spre deosebire de poziția favorizată de SUA, viziunea UE include interdicții asupra celor mai invazive forme ale tehnologiei.

Emmanuel Macron, foarte activ pe acest subiect, rămâne însă precaut față de Actul A.I. de la Bruxelles. Exista o altă divergentă între cei care cred că riscurile cele mai grave sunt încă la mulți ani distanță și cei care cred că sunt deja aici. Pentru a-și întări argumentele, lobby-iștii au folosit deepfake-urile pentru a le arăta liderilor politici modul în care tehnologia a avut potențialul de a evolua, sau au forțat cel mai recent produs AI al Meta să comită un act terifiant: construirea unei arme biologice.

Citește și