Pâinea bogată în proteine se coace în cuptorul facultății de ingineria alimentelor din Galați. Specialiștii s-au gândit să adauge în aluatul clasic proteine extrase din carne și, după mai multe experimente, au obținut o rețetă care a fost acum brevetată.
Chiar dacă arată, miroase și are gustul obișnuit, produsul, echilibrat nutrițional, este mai sățios – susțin creatorii lui.
Aceasta este pâinea…proteică, obținută în laboratoarele Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi.
Extractul, adăugat în aluat, poate fi din orice fel de carne: pasăre, porc, vită sau pește.
Rezultatul se prezintă sub formă de pastă sau pulbere, fără miros.
Aluatul se pune la dospit, apoi ajunge în cuptorul încins la 230 de grade.
Specialiștii spun că oamenii se satură mult mai repede din această pâine, ca și cum ar mânca și o friptură. Brevetul a fost înregistrat la OSIM.
Petru Alexe, Facultatea de Știința și Ingineria Alimentelor Galați: „Pâinea existenta pe piaţa este dezechilibrată în aminoacizi. Intenția noastră a fost să echilibrăm acest deficit prin adaosuri de proteine, din cea mai bună categorie”.
Brutarii sunt interesați de proiect. Prețul de producție, în laborator, este de 7-8 lei.
Cristina Tulac, specialist pâine artizanală: „Are un gust de pâine normală, cu o ușoară tentă de dulceag”.
În plus, fiind sățioasă, ar duce la un consum mai scăzut de pâine, conform recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății.
Petru Alexe, Facultatea de Știința și Ingineria Alimentelor Galați: „Este mai puternic caloric, pentru că vine energia dată de proteine.”
Specialiştii facultăţii din Galaţi au mai inventat și o pastă tartinabilă vegetală din linte roșie și bob, medaliată cu aur la Salonul de Inventică de la Geneva.
Iar înghețata făcută din zer concentrat și fructe, cu care studenții au câștigat marele premiu de inventică la Paris, ar putea ieși pe piață la vară.