„Multe companii au dificultăți în a recruta angajații potriviți, iar în următorul deceniu, deficitul de forță de muncă și de competențe e printre cele mai mari riscuri cu care se va confrunta economia României”, spun specialiștii în resurse umane Smartree
Conform Comisiei Europene, suntem pe locul 1 în Uniunea Europeană la capitolul abandon școlar timpuriu. 1 din 5 copii din mediul rural renunță la studii, până la terminarea clasei a VIII-a, pentru a aduce un venit suplimentar familiei. Jumătate dintre copiii României sunt la risc de sărăcie și excluziune socială, cu șanse reduse de a-și construi un viitor. În acest context, studiile desfășurate de organizații de business arată că deficitul de forţă de muncă în România ar putea ajunge într-un scenariu rezervat la 224.000 de persoane în 2026, în lipsa unor măsuri imediate, comparativ cu un nivel estimat de 145.000 de persoane în 2022. Alte scenarii arată cifre mult mai îngrijorătoare, estimând deficit de aproape 600.000 de persoane peste 3-4 ani.
Pornind de la această realitate dură pe piața muncii și a educației în mediile defavorizate, Smartree, jucător cheie în segmentul serviciilor de outsourcing de salarizare și administrare de personal din România, împreună cu Teach For Romania au lansat revista 15 sub 15. Inspirată după o ediție specială a unei reviste internaționale de business, revista documentează 15 povești ale tinerilor sub 15 ani, vârsta legală de angajare în România, și munca lor care a impresionat lumea în 2024.
„Proiectul 15 sub 15, realizat împreună cu Teach For Romania, vorbește despre o realitate pe care nu o vezi în revistele de business, dar există lângă noi. Sunt copii care muncesc cu ziua la fermă sau pe câmp, cresc animale, culeg recolte, fac menaj în casele oamenilor sau au grijă de frați mai mici și care uneori sunt forțați să renunțe la studii pentru a aduce un venit suplimentar în familie. Este important să conștientizăm că numai prin implicare astăzi putem avea o forță de muncă și o societate mai sănătoasă, mai prosperă, mâine. Copiii de azi au nevoie de susținere și încurajare pe traseul lor către oportunități care să le asigure o viață normală. Educația este șansa copiilor la o viață bună, iar noi avem datoria de a le-o oferi”, a declarat Alexandra Peligrad, CEO Smartree.
O soluție prin care putem reduce deficitul de forță de muncă pe termen mediu este integrarea pe piața muncii a segmentelor care sunt în prezent marginalizate. Potențialul cel mai mare se află în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 15 și 24 de ani, care în prezent nu sunt înrolați în niciun program educațional sau de formare și nu sunt angajați, această categorie numărând aproximativ 350.000 de persoane.
Dacă ești reprezentantul unei companii, redirecționează gratuit 20% din impozitul pe profit și sprijină programele educaționale Teach for Romania din mediul rural. Un gest mic poate avea un impact atât de mare. Investind în profesori motivați și resurse testate cu peste 20.000 de elevi din medii vulnerabile, investești în forța de muncă de mâine. Orice copil merită o șansa egală la educație de calitate și o carieră mai bună în viitor. Ține doar de noi să îi ajutăm.
Citește poveștile pe www.15sub15.ro și descarcă documentul prin care poți dona gratuit, pentru educația din România, 20% din impozitul anual pe profit al companiei pe care o reprezinti.
Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod
independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.